ADRIAN TODOR: LA AEROPORTUL ARAD BATE VÂNTUL
Vicepreşedintele PSD Arad Adrian Todor se arată suprins de lipsa de logică a Conducerii CJA de a transforma Terminalul Cargo de la aeroportul din Arad în terminal de pasageri. „Dincolo de poleială şi mantia festivistă cu care ne-au obişnuit fruntaşii liberali, încă de pe vremea lui...
POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ, INVITAȚI LA ȘCOALĂ, ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII ”ȘCOALA ALTFEL”
Peste 60 de elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale “Iosif Moldovan” Arad au participat la activitatea organizată de reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad în cadrul programului „Să ştii mai multe să fii mai bun”. În data de 20.04.2016, poliţiştii...
AUGUSTIN LAZĂR, AVIZAT DE CSM PENTRU FUNCȚIA DE PROCUROR GENERAL
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, joi, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiției, Raluca Prună, de numire a lui Augustin Lazăr în funcția de procuror general al României. "În ședința de astăzi, 21 aprilie, după...
CONDUCEREA PATRONATULUI ROMÂN S-A ÎNTÂLNIT CU REPREZENTANȚII ANAF
Conducerea Filialei Arad a Confederaţie Patronatului Român, respectiv preşedintele Ioan Marin Crişan şi vicepreşedintele Marcel Măinescu au avut la sfârşitul săptămânii trecute o întâlnire de lucru cu conducerea ANAF Arad, respectiv cu directorul general, directorul adjunt şi...
URMĂRIT INTERNAȚIONAL, PRINS LA NĂDLAC
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat unei echipe de poliţişti o femeie, cetăţean bulgar, care figura în bazele de date ca fiind urmărită internaţional, alertă emisă de autorităţile din Bulgaria, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii. În data...
POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ AU GĂSIT O TÂNĂRĂ ASCUNSĂ ÎN PORTBAGAJUL UNUI MERCEDES
Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit o tânără din Turcia, ascunsă de doi conaţionali în portbagajul unui autoturism Mercedes, cu intenţia de a trece ilegal frontiera româno-maghiară, deoarece nu deţinea documente legale. Azi noapte, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere...
ACTORUL VALENTIN VOICILĂ, INVITATUL SERII DE RECITAL LIRIC
Un nou recital liric susţinut de membri ai corului academic este programat în Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr. 19, în seara de sâmbătă, 23 aprilie 2016, la ora 19.00, oferindu-le celor care iubesc liedul şi opera oportunitatea unor audiţii desprinse din repertoriul dedicat...
PRECIZĂRILE GUVERNULUI CU PRIVIRE LA ZILELE LIBERE DE CARE BENEFICIAZĂ ROMÂNII
Guvernul informează pe pagina oficială de Facebook cu privire la zilele libere de care beneficiază românii pentru sărbători publice sau religioase. "Pentru că se apropie Sărbătorile de Paști, sunt cetățeni care ne întreabă când și cum vor avea liber, mai ales că anul acesta...
PROGRAMUL DE PREGĂTIRE AL NAŢIONALEI ÎNAINTE DE EURO 2016
”Tricolorii” vor pregăti Campionatul European din vară cu un cantonament în Alpi, în localitatea Saint-Vincent din Italia Situat în inima munților, Grand Hotel Billia îi va găzdui pe jucătorii echipei naționale și pe staff-ul acesteia între 18 și 30 mai. În această perioadă,...
PREZENȚĂ ROMÂNEASCĂ LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CARTE DE LA BUDAPESTA
Festivalul Internațional al Cărții de la Budapesta, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, își deschide joi porțile, în program fiind incluse și manifestări culturale dedicate literaturii române contemporane, organizate de Institutul Cultural Român Budapesta. În cadrul ''Serilor de...
COD ROŞU LA SEBIŞ: VINE LIDERUL ASU POLI! PROGRAMUL ETAPEI ÎN C4
Liga a III-a, seria 4, etapa 24 Filiași - Motru, vineri, ora 17 Pandurii II – Cugir, vineri, ora 17 Hunedoara – Giarmata, vineri, ora 17 ASU Sebiș – Poli, vineri, ora 17 Deva - Craiova II, vineri, ora 17 Ighiu - Cisnădie, sâmbătă, ora 17 Ineu - Becicherec, sâmbătă,ora 17 Lugoj stă....
VIZITĂ LA STAȚIA DE EPURARE ARAD, ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII "ȘCOALA ALTFEL"
În cadrul săptămânii “Şcoala Altfel”, elevi de la Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta au vizitat Staţia de Epurare a oraşului, situată pe Calea Bodrogului. Elevii din clasa a IXa au dorit să vadă procesul şi fluxul tehnologic iar specialiştii Staţiei de Epurare le-au explicat pe...
KAIACIŞTII AU ÎNCEPUT SEZONUL. PREGĂTIRI LA TIMIŞOARA ŞI SZEGED
Sezonul de kaiac-canoe a luat start la Bascov, odată cu întrecerile Cupei României la seniori, competiţie unde Carmen Petre (foto), de la CSM Arad, a ocupat un onorabil loc şapte în proba de 1.000 de metri: „Ea încă este junioară, iar acest loc şapte la nivel de senioare e un rezultat...
POȘTA ROMÂNĂ, AMENDATĂ CU 7,4 MILIOANE DE EURO
Posta Romana a fost sanctionata la sfarsitul anului trecut cu 33.089.786 lei (7,4 milioane de euro) pentru ca nu si-a indeplinit unele obligatii impuse de Consiliul Concurentei in urma unei investigatii finalizate in 2010, au precizat miercuri pentru HotNews.ro oficialii autoritatii. Astfel,...
BĂTAIA DE JOC LA ADRESA BOLNAVILOR DE CANCER CONTINUĂ
Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia, a depus joi un memoriu la Ministerul Sănătății prin care atrage atenția asupra lipsei de pe piață a zece medicamente care tratează diverse tipuri de cancer. "Sunt șase medicamente care tratează afecțiuni...