ELEVII ȘI PREȘCOLARII SE ÎNTORC MIERCURI LA CURSURI

/
Florin Popa
Elevii si prescolarii se intorc miercuri la cursuri dupa o saptamana de vacanta prilejuita de sarbatorile pascale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si citat de Agerpres. Cursurile care vor incepe miercuri se vor incheia pe 24 iunie, cand va...

SUTE DE FAMILII AU PRIMIT PACHETE CU ALIMENTE, DE PAȘTI

/
Andreea Radu
Câteva sute de familii defavorizate din județul Arad au primit duminică și luni, 1-2 mai 2016, pachete de alimente de Sfintele Paști ale Domnului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, peste 400 de pachete cu alimente au fost dăruite persoanelor...

ÎNVIEREA DOMNULUI, SĂRBĂTORITĂ LA MĂNĂSTIREA HODOŞ-BODROG

/
Florin Popa
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului Iisus Hristos, a fost sărbătorită de credincioşii din Arad prin participarea la slujbele oficiate în biserici şi mănăstiri, primind şi în acest an Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. În toate comunitățile ecleziale...

ÎNVIEREA DOMNULUI, NĂDEJDEA ÎNVIERII NOASTRE

/
Dana B.
BUCURIA CREȘTINILOR DE PRETUTINDENI! HRISTOS A ÎNVIAT! Astazi Hristos a biruit moartea prin propria moarte rupând legaturile iadului, aducând bucuria bucuriilor, vestea veștilor: HRISTOS A ÎNVIAT, si odată cu El și tot neamul omenesc. "Dacă Hristos a înviat şi noi vom învia" avea sa...

PROHODUL DOMNULUI ŞI PROCESIUNEA CU SFÂNTUL EPITAF ÎN ARHIEPISCOPIA ARADULUI

/
Andreea Radu
Denia Prohodului Domnului și Procesiunea cu Sfântul Epitaf au fost oficiate vineri, 29 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în toate catedralele, parohiile și mănăstirile din Arhiepiscopia Aradului, la care au participat mii de...

FILIP MAGOLD, DOUĂ MEDALII LA NAȚIONALELE DE ȘAH PENTRU COPII

/
Florin Popa
Stațiunea vâlceană Călimînești-Căciulata a găzduit în aceste zile finalele Campionatelor Naționale pentru copii și juniori la șah. Aradul a fost reprezentat de șahiștii de la clubul Vados, delegația arădeană numărând 16 jucători și 4 antrenori. Speranțele arădene s-au...

VINEREA MARE ÎN PODGORIE: ŞOIMII PÎNCOTA - CSM RM.VÂLCEA 3-2

/
Sorin Haut
Şoimii Pîncota a obţinut astăzi o victorie incredibilă în play-out-ul din B2, scor 3-2, după ce a revenit în inferioritate numerică de la 1-2. Meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea, disputat în Podgoria arădeană, a fost deosebit de spectaculos şi disputat, cu răsturnări de scor şi trei...

RECOMANDĂRI RUTIERE ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE

/
Andreea Radu
Simați arădeni, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, traficul rutier cunoaște aglomerări semnificative. În acest sens, a fost majorat numărul de agenți de poliție care să asigure fluidizarea traficului, însă este nevoie și de o conduită preventivă și civilizată din...

TSD ARAD, ALĂTURI DE FAMILIILE NEVOIAŞE

/
Andreea Radu
Tinerii social democrați arădeni nu au uitat în pragul Sărbătorilor Pascale de cei nevoiași și au vizitat o serie de familii defavorizate social, oferindu-le simbolic un ajutor creștinesc constând în produse alimentare neperisabile. "O mie de cuvinte și intenții nu fac cât un gest iar...

JANDARMII AU CONFISCAT 100 DE PACHETE CU ŢIGĂRI

/
Florin Popa
Joi, 28 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, a depistat în zona Pieței ”Mihai Viteazul” din municipiul Arad, o persoană care deținea, în autoturismul său, mai multe...

LUCIAN BUTE VA BOXA DUMINICĂ DIMINEAŢĂ PENTRU TITLUL MONDIAL

/
Sorin Haut
Lucian Bute e pus pe fapte mari. În al 13-lea meci pentru un titlu mondial din carieră, fostul campion nici nu se gândeşte să se întoarcă în România fără centura WBC la categoria supermijlocie, deţinută de Badou Jack. În prima zi de Paşte, Bute va boxa la Washington pentru cea mai...

ASTRA POATE CUCERI TITLUL DE PAŞTE. VEZI ETAPA DIN LIGA 1

/
Sorin Haut
Etapa a noua din play-off-ul si play-out-ul primei ligi va debuta vineri, cu meciul dintre FC Botosani si FC Voluntari. Aceasta runda este, totodata, si penultima pentru primele sase echipe din campionat. Prin urmare, cele mai interesante meciuri vor fi cele ale Astrei si Stelei....

UTA VREA VICTORIA ÎN DEALUL FLORILOR! BAIA MARE, PENALIZATĂ DE FRF

/
Sorin Haut
UTA pleacă, astăzi, la orele prânzului, spre Baia Mare, acolo unde sâmbătă, de la ora 11, dă piept cu echipa locală, în ultima etapă a turului play-offului seriei vest a Ligii a II-a. În tabăra adversă, între timp, antrenorul Dorin Toma s-a întors la echipă la insistenţele...

ETAPĂ FAVORABILĂ CERMEIULUI ÎN LIGA 4. PROGRAM ŞI CLASAMENT

/
Sorin Haut
Runda din săptămâna Paştelui e favorabilă Cermeiului, care se poate desprinde în fruntea clasamentului din Liga 4 Arad. Trupa pregătită de Aslău a îndeplinit marţi formalitatea, câştigând în faţa Zăbraniului în primul meci al etapei, iar acum aşteaptă paşii greşiţi ai...

ECHIPELE SPANIOLE SUNT MAI APROAPE DE FINALA EUROPA LEAGUE

/
Sorin Haut
După meciurile din manșa întâi a semifinalelor Europa League, suspansul încă planează asupra echipelor care vor merge în finala de la Basel. Villarreal a câștigat cu 1-0 în fața lui Liverpool, în timp ce Șahtior Donețk a remizat pe teren propriu cu Sevilla, scor 2-2, iar calificarea...