Ștefan Stan se pregătește de însurătoare

by Dana B.

După mai multe tentative de a-și întemeia o familie și de a face mulți copii, Ștefan Stan se pregătește în sfârșit de însurătoare. Artistul mărturisește că și-ar dori ca acest eveniment să se întâmple cât mai repede, însă nu vrea să grăbească lucrurile.

Încă de la finele anului trecut, Ștefan Stan își pregătea admiratoarele cu vestea că iubește, este iubit și că va renunța în curând la burlăcie. Chiar dacă multe domnișoare au suspinat la aflarea veștii, există totuși și o parte bună. Primul câștigător de la „Vocea României” nu făcut încă toate planurile de nuntă. „Mă pregătesc de însurătoare într-un an, doi, trei, cine știe. Eu m-am pregătit, ce să vă spun. Au apărut ceva fotografii cu actuala mea iubită, sper să fie forever, dar nu se știe niciodată. Nu cred că este necesar să strâng bani de inel sau să strâng bani de ceva. Acum, fie vorba între noi, am tot primit propuneri de la diverse emisiuni să-mi cumpere ei inelul, să-mi facă nunta. Am zis nu din start. Prefer să mi le fac eu, așa încât să nu ne știe nimeni. iar momentul să fie al meu, al ei și al prietenilor noștri apropiați și familiei”, ne-a mărturisit Ștefan Stan.

Totuși fanele trebuie să fie pregătite, căci Ștefan este foarte îndrăgostit și chiar se vede în calitate de mire. „Dacă am să cânt la nunta mea? Nunta mea va fi o nuntă foarte discretă, unde nu va avea acces absolut nimeni din presă. Va fi o nuntă, nu știu dacă atipică, dar fără dress code, ceva foarte lejer, într-o locație foarte lejeră și foarte exclusivistă zic eu. Va fi totul despre bucuria de a-l vedea în sfârșit pe Ștefan Stan căsătorit. Deși nimeni nu crede lucrul ăsta, sper ca într-o bună zi să-i contrazic pe toți și să o fac”, a mai completat Ștefan.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments