STEAUA VA PUTEA FOLOSI INSEMNELE SI CULORILE TRADITIONALE PANA IN 15 DECEMBRIE

by Sorin Haut

Campioana României la fotbal, Steaua București, va putea folosi însemnele și culorile sale tradiționale până în data de 15 decembrie, în urma unui acord survenit, luni, între reprezentanții CSA Steaua și FC Steaua, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

În urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 3 decembrie, în urma căreia Gigi Becali, finanțatorul clubului FC Steaua, pierdea marca ”Steaua”, presedintele clubului de fotbal, Valeriu Argăseală, și vicepreședintele Iulian Gheorghișor s-au întâlnit cu reprezentanții CSA, președintele George Boroi și membrii Consiliului de conducere, iar în urma discuțiilor au ajuns la o înțelegere ”astfel încât să nu afecteze activitatea echipei de fotbal în campionat și în cupele europene și să nu producă prejudicii de imagine celor două cluburi sau sportului românesc”.

Înțelegerea este valabilă pentru meciurile care se vor desfășura în cele două competiții ”până la data de 15 decembrie 2014”.

”După această dată cele două cluburi vor continua discuțiile și vor elabora termenii viitoarei colaborări, definitivând elementele concrete de punere în practică a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție”, precizează comunicatul, subliniind că președinții celor două cluburi ”au reafirmat disponibilitatea de dialog și cooperare în sensul sprijinirii și continuității sportului de performanță”.

FC Steaua a evolua în meciul de duminică seara, cu CSMS Iași (1-0), din Ghencea, în echipamentul galben, de deplasare, cu însemnele și numele echipei acoperite. De asemenea, nici pe tabela de marcaj nu a apărut numele Stelei, ci simplu ”Gazde”.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis acțiunea Clubului Sportiv al Armatei Steaua (CSA) și au decis ca brandul „Steaua” să nu mai fie deținut de echipa de fotbal a lui George Becali: „Anulează marca Steaua București înregistrată sub nr. 061735, data depozit 29.01.2004. Anulează contractul de licență marca nr.201 din 1.02.2011 încheiat cu intimata SC Ostrovit SA cu privire la marca înregistrată sub nr.061735”.

Până pe 15 decembrie, Steaua va mai juca două partide, pe 11 decembrie cu Dinamo Kiev, în Europa League, pe Arena Națională, iar în data de 14 decembrie, cu CSMS Iași, în deplasare, în sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments