Stațiunea Moneasa rămâne în continuare „Perla Munților Apuseni“

by Andreea Radu


Ne place sau nu le place, la unii, de zona aceasta superbă, Moneasa rămâne o stațiune tot mai căutată de turiști, veniți din județul Arad și din toate colțurile țării. Acest lucru l-am constatat chiar cu ocazia zilei de 1 Mai, când cu greu am putut găsi un loc de parcare în cadrul stațiunii. Iar dacă tot am ajuns în zonă, am ținut să stau de vorbă cu domnul Nuțu Ioan Herbei, primarul comunei Moneasa, referitor la prezența mare a turiștilor în stațiune, dar și cu evenimentele pe care urmează să le organizeze administrația locală.

– Domnule primar Nuțu Ioan Herbei, după anii de pandemie, pare că stațiunea renaște și redevine plină, așa cum este și astăzi, la 1 Mai…

– Din fericire, avem din nou Moneasa plină de turiști, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Deși nu suntem încă în plin sezon, oameni veniți din Arad și alte județe învecinate au considerat că Moneasa este locul ideal pentru a petrece această minivacanță, semn că stațiunea rămâne o perlă a Munților Apuseni.

– Ce evenimente pregătiți în comună, pentru a atrage și mai mulți turiști?

– Rolul nostru, ca administrație locală, este de a crea condiții cât mai bune pentru cei care calcă pragul stațiunii, iar ceea ce putem face e să realizăm diferite festivaluri, concerte, care să ofere turiștilor alternative pentru a se simți bine în Moneasa. Avem mai multe astfel de evenimente în acest an, dar vreau să mă refer astăzi la cel care va urma peste câteva zile, și anume Zilele Monesei. La 13 mai 1896, Moneasa a obținut statutul de stațiune balneară, din partea Ministerului de Interne Regal Maghiar. Am ținut ca în jurul acestei date de să se organizeze „Zilele Monesei”, iar festivalul va fi în data de 14 mai, când va avea loc și inaugurarea unor lucrări în stațiune.

– Despre ce lucrări este vorba?

– Am reușit amenajarea unui parc de distracție atât pentru copii, cât și pentru adulți, iar locația este în zona lacului cu nuferi.  Vreau să vă precizez că aceste lucrări le-am realizat cu bani de la bugetul local.

– Care va fi progamul evenimentului din 14 mai?

– Programul cultural, care se va desfășura pe scena teatrului de vară, va fi susținut de artiști cu renume ca: Cornelia și Lupu Rednic, Ciprian și Mihaela Istrate, Ioan Dordoi și Ansamblul de dansuri a Casei de Cultură din Sebiș, Ansamblul Drușcelele din Bârsa si Ansamblul de dansuri „Țărinuța” din Bocsig. La acest eveniment vor fi invitați agenți economici de pe raza stațiunii, oameni politici, iar invitațiile vor fi din partea primăriei.

Voicu Sida 

 

Motoriștii cu multă adrenalină și-au dat întâlnire la Moneasa

Sâmbătă, la Moneasa, a avut loc ,,Etapa a – II – a a Campionatului Național de Endurocross. Veniți din mai multe zone cei cu adrenalina multă și-au arătat „mușchii“, la acest campionat participând 27 la clasa MOTO si 20 la ATV.
Aceștia au avut un traseu destul de greu și pe o lungime de 10 km .
Concursul s-a desfășurat în condiții normale și fără accidente, iar cei prezenți au putut servi la final  un gulaș și răcoritoare.

Facebook Comments