STAȚIUNEA COLIBIȚA, NOUL PARADIS DIN ROMÂNIA

by Dana B.

Autorităţile bistriţene aşteaptă aprobări pentru declararea Colibiţei drept staţiune de interes local, aceasta fiind una din cele două zone ale ţării cu cel mai pur aer, unde însă locurile de cazare sunt puţine faţă de numărul turiştilor care ar vrea să îşi petreacă la munte câteva zile la relaxare.

Situată la o altitudine de 900 de metri, localitatea Colibiţa este poarta de intrare în Munţii Călimani. Din 1923, Colibiţa a funcţionat ca staţiune balneo-climaterică până în 1975, însă apoi construcţiile s-au degradat. În 1980, întreaga aşezare, inclusiv staţiunea, au dispărut cu totul, aici fiind amenajat un lac de acumulare, iar satul a fost strămutat.
Totuşi, numărul mare de turişti şi frumuseţea zonei au determinat autorităţile să se implice pentru reatestarea staţiunii Colibiţa, conform actualelor legi. Acum, Colibiţa poate fi declarată doar staţiune turistică de interes local, doarece nu îndeplineşte cerinţele unei staţiuni de interes naţional. Până în urmă cu zece ani, la Colibiţa erau doar vreo 50 de case ale localnicilor strămutaţi., însă în ultimii zece ani zona s-a dezvoltat şi au fost construite aproximativ 400 de case de vacanţă, vile şi pensiuni. Acum, turismul este în plină ascensiune, fiind amenajat pe malul lacului un complex turistic privat, unde o noapte de cazare costă circa 70 de lei, în timp ce un bungalow de lux cu vedere la lac costă circa 450 de lei.
Numărul locurilor de cazare este însă foarte mic faţă de cerere, deoarece, potrivit autorităţilor, tot mai mulţi turişti ar dori să petreacă la munte câteva zile de relaxare. Zona oferă numeroase posibilităţi de destindere pentru iubitorii muntelui: excursii, drumeţii (Tăul Zânelor, izvorul de apa minerală Borcut, trasee montane – traseu marcat de 3,5 ore până în Vf. Bistricioru, Castel Dracula situat în Pasul Tihuta – 1100 metri alitudine), ciclism montan, caiac, alpinism, pescuit, plimbări cu sania, dar şi plimbări cu barca pe lac.
Poveştile celor care s-au vindecat de tuberculoză datorită proprietăţilor curative ale aerului din zonă au fost confirmate printr-un studiu comandat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a vrut să vadă dacă aerul de la Colibiţa este într-adevăr special.
“În urma studiului de aer a rezultat că valoarea concentraţiei maxime de ozon măsurată în Colibiţa este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3. Peste 120 micrograme/m3 aerul nu mai este respirabil. O concentraţie asemănătoare de ozon în aer şi un aer la fel de pur se mai găseşte în Soveja (Vrancea). Aceste cote sunt similare cu cele din Alpi”, afirmă preşedintele Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Sursa: descopera.ro
Facebook Comments