Statele Unite vor trimite în Taiwan o delegaţie la cel mai înalt nivel după 1979

by Florian Popa

Statele Unite vor trimite în curând o delegaţie la cel mai înalt nivel în Taiwan după ce au încetat să recunoască diplomatic insula în 1979, un gest ce riscă să agraveze tensiunile cu China care o consideră parte a teritoriului său, relatează miercuri France Presse şi Reuters preluate de agerpres.ro.

Biroul american care se ocupă de relaţiile comerciale cu Taiwanul a confirmat că secretarul american al sănătăţii Alex Azar va conduce delegaţia ce va vizita insula pe care Beijingul o consideră o provincie rebelă chemată să se întoarcă într-o zi în cadrul Chinei comuniste.

„Aceasta marchează (…) prima vizită a unui membru al guvernului în şase ani”, a declarat Institutul american din Taiwan, adăugând că niciun membru al guvernului american de un asemenea rang nu s-a mai dus în insulă „din 1979”.

În acel an, Washingtonul a ales să recunoască China şi să nu mai recunoască Taipeiul.

În timpul vizitei sale, Azar se va întâlni cu preşedinta Tsai Ing-wen, a declarat Ministerul de Externe taiwanez într-un comunicat separat.

China descrie Taiwanul ca fiind cea mai sensibilă problemă în legăturile chino-americane şi vizita lui Azar va inflama probabil mai mult relaţiile deja slabe dintre Beijing şi Washington.

Taiwanul, care a confirmat viitoarea vizită, a mai precizat că Azar se va întâlni şi cu miniştrii taiwanezi al afacerilor externe şi al sănătăţii.

„Ministrul Azar este de mult timp un prieten apropiat al Taiwanului”, a comentat într-un comunicat ministerul, precizând că această vizită este „dovada fundamentelor solide ale încrederii reciproce” dintre Washington şi Taipei.

Nici Taiwanul, nici Statele Unite nu au specificat data acestei vizite.

Statele Unite rămân cel mai mare furnizor de arme al Taiwanului, dar în mod tradiţional au fost prudente în natura contactelor bilaterale oficiale.

Cu toate acestea, acest lucru s-a schimbat de la alegerea lui Donald Trump, care s-a apropiat mai mult de Taiwan pe măsură ce relaţiile cu Beijingul se degradează.

Ultima vizită în Taiwan a unui membru al guvernului SUA a fost cea a şefului Agenţiei pentru Protecţia Mediului în 2014. Cea anterioară datează din 2000, când secretarul pentru transporturi al lui Bill Clinton a vizitat insula.

Facebook Comments