Stare de alertă în Republica Moldova: Guvernul limitează exporturile de carburanți și ia măsuri pentru alimentarea cu apă

Stare de alertă în Republica Moldova: Guvernul limitează exporturile de carburanți și ia măsuri pentru alimentarea cu apă
Guvernul Republicii Moldova a instituit, pentru 30 de zile, stare de alertă în sectorul energetic și stare de alertă hidrologică, în cadrul unei ședințe extraordinare. Măsurile urmăresc prevenirea unor probleme de aprovizionare cu carburanți și apă.
În sectorul energetic, decizia vine pe fondul perturbărilor de pe piața regională a carburanților, al creșterii prețurilor internaționale la petrol și motorină, al conflictului din Orientul Mijlociu, dar și al întreruperii temporare a livrărilor de țiței kazah prin terminalul Novorossiisk.
Guvernul de la Chișinău a arătat că nivelul scăzut al Dunării a afectat, de asemenea, lanțurile de aprovizionare. Stocurile comerciale de motorină au coborât de la echivalentul a 17,6 zile de consum, la finalul lunii iunie, la 6,9 zile. Pe 27 iulie, 53 de stații de carburanți din țară nu mai aveau motorină disponibilă.
Autoritățile vor să fluidizeze importurile, să acorde prioritate procedurilor vamale și să creeze coridoare „verzi” la frontieră. Totodată, sunt prevăzute măsuri împotriva achizițiilor speculative și pentru menținerea aprovizionării la pompă.
Exporturile de carburanți din Portul Giurgiulești vor fi permise doar dacă sunt asigurate pentru piața internă stocuri minime de 7.500 de tone de motorină și 2.500 de tone de benzină.
„Este important să intervenim proactiv pentru a preveni un deficit de motorină pe piaţă, mai ales acum, în sezonul agricol, şi să ne asigurăm că aprovizionarea ţării cu combustibil continuă”, a declarat premierul Vasile Tofan.
În paralel, starea de alertă hidrologică a fost declarată după reducerea semnificativă a resurselor de apă din bazinul Nistrului. La 27 iulie, nivelul apei în lacul de acumulare Nistrean era de 113,24 metri, sub nivelul normal de 121 de metri.
Autoritățile avertizează că debitul deversat de la Novodnistrovsk ar putea coborî sub pragul de siguranță de 100 de metri cubi pe secundă, ceea ce ar putea afecta funcționarea stațiilor de captare și alimentarea cu apă.
Guvernul va evalua sursele alternative de apă, va inventaria punctele de captare de pe Nistru și afluenții săi și va pregăti sondele de rezervă. Operatorii de apă vor actualiza planurile de continuitate, inclusiv prin măsuri de reducere a pierderilor din rețele, iar Ministerul Mediului va monitoriza permanent evoluția situației.