Sri Lanka declară zi liberă în fiecare miercuri pentru a economisi combustibil

Sri Lanka declară zi liberă în fiecare miercuri pentru a economisi combustibil
Guvernul din Sri Lanka a decis ca fiecare zi de miercuri să fie liberă pentru instituțiile publice, în încercarea de a reduce consumul de combustibil, în contextul riscului de penurie generat de tensiunile din Orientul Mijlociu.
Decizia vine pe fondul perturbării transportului de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru livrările de țiței către Asia. Aproximativ 90% din petrolul și gazele care au tranzitat această strâmtoare anul trecut au avut ca destinație statele asiatice, regiune care este și cel mai mare importator de petrol din lume.
Președintele Sri Lankăi, Anura Kumara Dissanayake, a anunțat măsura în cadrul unei reuniuni de urgență cu oficiali guvernamentali. „Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău, dar să sperăm la ce e mai bun”, a declarat acesta.
Programul de lucru de patru zile pe săptămână se va aplica inclusiv în școli și universități, însă instituțiile care furnizează servicii esențiale, precum spitalele sau autoritățile de imigrare, nu vor fi afectate. Autoritățile au ales ziua de miercuri pentru această măsură pentru a evita închiderea instituțiilor publice timp de trei zile consecutive.
În paralel, șoferii sunt obligați să se înregistreze în sistemul „National Fuel Pass”, care limitează cantitatea de combustibil ce poate fi achiziționată. În prezent, rațiile stabilite sunt de 15 litri pentru autoturisme și 5 litri pentru motociclete. Sistemul a fost introdus inițial în 2022, în timpul unei crize economice severe, când Sri Lanka a rămas fără rezerve valutare și nu a mai putut importa bunuri esențiale și combustibil.
Decizia guvernului a stârnit nemulțumiri în rândul populației, mulți considerând că limitele de combustibil sunt prea restrictive.
Situația energetică tensionată a determinat și alte state din Asia să adopte măsuri de austeritate. În Thailanda, autoritățile recomandă purtarea hainelor cu mânecă scurtă pentru a reduce utilizarea aerului condiționat, în timp ce în Myanmar autovehiculele private pot circula doar în zile alternative, în funcție de numărul de înmatriculare.
Bangladesh a devansat vacanțele de Ramadan în universități și a introdus pene de curent programate la nivel național. În Filipine, unele instituții publice au impus munca de acasă cel puțin o zi pe săptămână, iar președintele Ferdinand Marcos Jr. a interzis deplasările neesențiale în sectorul public. Totodată, autoritățile filipineze au anunțat ajutoare financiare pentru șoferii de tricicluri, fermieri și pescari, pentru a compensa creșterea prețurilor la combustibil.
În Vietnam, autoritățile îi încurajează pe cetățeni să reducă deplasările cu mașina personală și să utilizeze transportul public, bicicletele sau sistemele de carpooling.
Prețul petrolului a crescut semnificativ în ultimele săptămâni, după ce Statele Unite și Israel au început bombardamentele asupra Iranului, ajungând în prezent la aproximativ 100 de dolari pe baril. Creșterea prețurilor la energie riscă să afecteze serios economiile dependente de importurile de petrol, în special în Asia.