SRI investește zeci de milioane de euro în hoteluri de la mare și de la munte

/
SRI investește zeci de milioane de euro în hoteluri de la mare și de la munte
Serviciul Român de Informații (SRI) investește aproximativ 20 de milioane de euro în modernizarea mai multor hoteluri și baze de relaxare aflate în administrarea instituției, situate în stațiuni turistice de la mare și de la munte. Proiectele vizează modernizarea unor unități din Mamaia, Călimănești-Căciulata și Băile Olănești, iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin componenta „Valul Renovării”.

Investițiile sunt destinate modernizării complexurilor folosite pentru odihna și refacerea personalului SRI.

Una dintre cele mai mari sume este alocată hotelului Neptun din stațiunea Mamaia. Pentru renovarea acestei clădiri cu patru etaje, 80 de camere și patru apartamente sunt prevăzute investiții de aproximativ 7,2 milioane de euro, fără TVA. Lucrările includ modernizarea camerelor de cazare, a spațiilor administrative și a zonelor de servicii.

Proiectul prevede finisaje de calitate superioară, precum pardoseli din granit pe holuri, mochetă pentru trafic intens în zonele centrale și placări cu piatră naturală, cum ar fi calcar, travertin sau ardezie, în zona recepției. Băile vor fi dotate cu granit și plăci ceramice premium, iar ferestrele vor fi înlocuite cu sisteme din aluminiu eloxat cu deschidere oscilobatantă. Hotelul va beneficia și de un sistem modern de securitate, cu camere de supraveghere și monitorizarea accesului în parcări.

O investiție similară este prevăzută și pentru baza de tratament din Călimănești-Căciulata, unde lucrările de renovare sunt estimate la aproximativ 8 milioane de euro. În prezent, complexul are 115 camere duble și 10 apartamente, însă după reabilitare structura de cazare va fi reorganizată. Vor fi amenajate 44 de camere duble, 44 de camere pentru trei persoane și cinci apartamente.

Tot aici sunt planificate spații de relaxare și recuperare, inclusiv o sală de conferințe, sală de fitness, saună uscată și umedă, salină, bazin termal și o terasă amenajată la ultimul etaj.

Alte peste 4 milioane de euro vor fi investite în baza de relaxare din Băile Olănești. Proiectul prevede amenajări interioare cu mobilier premium, precum fotolii și canapele recliner din piele, mese din lemn masiv și mobilier de terasă realizat din teak sau acacia.

Terasele vor fi pavate cu marmură și travertin, iar în interior vor fi montate parchet triplu stratificat și mochetă groasă pentru confort sporit. Complexul va include, de asemenea, o sală de tip cinema, spații de relaxare și băi speciale dotate cu căzi cu hidromasaj și sisteme pentru terapii alternative, precum cromoterapie, meloterapie și hidroterapie.

Pe lista investițiilor se mai află și alte unități de cazare din județele Sibiu și Vâlcea, care urmează să fie modernizate în cadrul aceluiași program de renovare. Proiectele fac parte din strategia de reabilitare energetică și modernizare a clădirilor administrate de instituție.