Sporul natural al populației s-a menținut negativ în luna iulie 2026, la minus 5.280 de persoane, în condițiile în care numărul deceselor înregistrate a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al născuților-vii, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
În luna iulie 2026, au fost înregistrate certificatele de naștere pentru 13.497 de copii, cu 589 mai puțini (-4,2%) comparativ cu aceeași lună din 2025, dar cu 1.705 mai mulți (+14,5%) față de luna iunie 2026.
Numărul certificatelor de deces înregistrate în iulie a fost de 18.777, în scădere cu 170 (-0,9%) față de iulie 2025 și cu 262 (-1,4%) față de luna precedentă. Pentru copiii cu vârsta sub un an au fost înregistrate 64 de decese, cu 12 mai puține decât în iulie 2025 și cu 25 mai multe față de iunie 2026.
În iulie 2026, 40,7% din totalul deceselor, respectiv 7.646, s-au înregistrat la persoane cu vârsta de 80 de ani și peste. Persoanele cu vârste între 70 și 79 de ani au reprezentat 28,3% din total, cu 5.311 decese, iar cele cu vârste între 60 și 69 de ani, 15,7%, cu 2.952 decese.
Cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani, cu 57 de cazuri, 0-4 ani, cu 76 de cazuri, și 20-29 de ani, cu 83 de cazuri.
În mediul urban au fost înregistrate 9.607 decese, iar în mediul rural 9.170. Față de iulie 2025, numărul deceselor a crescut cu 0,9% în mediul urban și a scăzut cu 2,7% în mediul rural.
În luna iulie 2026, au fost înregistrate 12.756 de căsătorii, iar numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și prin acordul soților, pe cale administrativă sau prin procedură notarială, a fost de 2.058, scrie agerpres.ro.
Sporul natural al populației s-a menținut negativ în iulie. Numărul nașterilor a scăzut cu 4,2%