Sportul arădean, batjocorit de administraţia locală. Meszar: „Suntem într-o situaţie imposibilă”

by Sorin Haut

Reprezentantul UTA-ei, Alexandru Meszar, se arată şi el surprins de atitudinea autorităţilor faţă de UTA şi de faptul că până la urmă Călin Bibarţ nu şi-a ţinut promisiunea în speţa proiectului de finanţare directă din partea Primăriei, scos ieri de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe CLM în vechea formulă: „Nu ne-am așteptat la așa ceva având în vedere că, la începerea activității la Liga 1, am făcut o strategie, un plan, care prevedea și o finanțare de la Primărie. Nu de Liga 1, dar minim de Liga a 2-a, cum a fost în anii precedenți, iar această sumă a fost promisă public de domnul primar vechi și nou ales, Călin Bibarț, în mai multe tranșe: 2 milioane în septembrie și câte un 1 milion în octombrie, noiembrie și decembrie 2020. Dânsul a venit cu o știre că metoda de finanțare este de anul acesta mult mai simplă. În sensul că a apărut o nouă lege și mergem pe aceasta, nu mai mergem pe Legea 350 ca să fie mai rapid. A trecut o lună și jumătate, aflăm că nu se mai poate și trecem înapoi la 350 probabil, dar timpul s-a cam dus și nu cred că mai este posibil acest lucru.

Meszar: „Nu văd să semnăm mai repede de 15 noiembrie”

Clubul se bazează acum pe promisiunile domnului primar, pe gentlemen-agreement-ul făcut public în fața presei și a suporterilor clubului arădean. Legea 350 permite finanțarea indiferent de sumă, dar, având în vedere că se schimbă și Consiliul Municipal, sunt proceduri și termene, eu nu văd să semnăm mai repede de 15 noiembrie. Și asta dacă totul merge foarte bine, iar sumele trebuie cheltuite până la 15 decembrie, când se termină anul financiar. Așa că eu cred că suntem într-o situație imposibilă. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi dacă rămânem și fără acestă finanțare. Acum echipa merge bine, planurile noastre au fost clare și nu vreau să mă gândesc acum că domnul Bibarț, Primăria, nu găsesc soluții la acel minim promis”.

Sportul arădean, finanţat tot pe vechea lege!

Așadar, s-a tras de timp la nesfârşit, iar acum Primăria anunţă că se va finanța sportul tot pe vechea lege, 350/2005, cu fonduri nerambursabile. Deşi un răspuns oficial de la Consiliul Concurenţei putea fi primit după câteva zile, nu după două luni. Lucrurile sunt simple şi clare pentru noi, liberalii nu aveau niciodată de gând să aloce bani pentru UTA înainte de alegeri, mai ales că în august, când anunţau cu surle şi trâmbiţe acest lucru, se apropia campania electorală, iar oamenii trebuiau cumva prostiţi. Plus că o campanie necesită mulţi bani, iar sportul e ultima roată la căruţă şi poate că nici aia.

Revenind la vechea lege, banii către UTA şi FCC Baschet vor veni cel mai repede pe la mijlocul lunii noiembrie și pot fi folosiți doar până în 15 decembrie, când se încheie anul financiar la Primărie. Deci, e cam degeaba! Pentru noi este evident că a fost un act premedidat al administrației locale, care nu doar că nu este un partener al sportului arădean, ci îl şi batjocoreşte în ultimul hal.

Facebook Comments