Speranțe deșarte! FCC UAV Arad a pierdut clar derby-ul cu CSM Constanța

by Sorin Haut

FCC UAV a suferit aseară prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon din Liga Națională, 62-78 contra lui CSM Constanța. Un eșec însă ce atârnă greu, pentru că echipa lui Miroslav Popov nu și-a putut depăși limitele și a pierdut clar în fața formației de la malul mării, care are acum 4-0 la meciuri directe în acest sezon (două în campionat și două în Cupă), cu Aradul! Susținute de vreo 6-700 de spectatori, galben-albastrele au avut un prim sfert solid, conducând și la opt puncte, 22-14, pentru ca la finalul primelor zece minute tabela Polivalentei să arate 22-18. A fost însă doar un foc de paie, pentru că echipa din Constanța a preluat total inițiativa în sfertul doi, unul de coșmar pentru gazde. Nimic nu a mai funcționat în apărarea arădeană, iar Mărginean, Koizar, Higgins sau Delic au marcat din toate pozițiile, cele mai mari probleme fiind sub panouri, 35-48 la pauza mare! FCC UAV a încercat să revină în joc în debutul părții a doua și a redus diferența până la șase puncte, 42-48, dar a fost ultima zvâcnire în fața unei formații evident mai bune, 50-62 după 30 de minute.

Au contat doar în primul sfert, superioare sub panouri

Diferența s-a mărit și mai mult până la final, pentru un 62-78, după ce în tur Constanța câștiga ceva mai greu, 87-79. Oficialii arădeni au contestat atât în timpul meciului cât și după joc arbitrajul, doar că nimeni și nimic nu mai poate schimba rezultatul final. Meciul s-a pierdut totuși într-o manieră clară, iar victoria oaspetelor nu poate fi pusă la îndoială. Odată cu acest eșec, FCC UAV și-a diminuat aproape total șansele la locul 2 după sezonul regulat și așa cum scriam încă din toamnă, bronzul pare a fi pus pus deoparte și în acest sezon. În următoarea etapă, formația antrenată de Miroslav Popov va juca în deplasare cu CSM Târgoviște. (foto facebook, CSM Constanța)

Formații și marcatoare:

FCC UAV Arad: Voica-Nagy 20 (6×3), Murray 16 (2×3), Easley 12 (3×3), Mititelu 7 (1×3), Vitulova 5 (1×3), Biszak 2, Ghiță, Cucu. Antrenor: Miroslav Popov.

CSM CSU Constanța: Higgins 17, Koizar 16 (2×3), Mărginean 13 (2×3), Delic 11 (1×3), Godri-Părău 9, Zivkovic 6, Vaida 4, Irimia 2, Podar. Antrenor: Alexandru Olteanu.

Facebook Comments