Spectacolul „Totul despre femei” – eveniment în cadrul Zilelor Aradului

by Andreea Radu

Unul dintre cele mai longevive și îndrăgite spectacole arădene revine în fața publicului la ceas de sărbătoare, de Zilele Aradului. Sărbătoarea orașului le prilejuiește iubitorilor de întâmplări teatrale inspirate o reîntâlnire cu actrițele Angela Petrean Varjasi, Mariana Tofan și Roxana Sabău, protagonistele spectacolului „Totul despre femei”, de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu.

Fiecare actriță interpretează cinci roluri diferite. Piesa are o structura inedită, în cadrul căreia cinci povești de viață – toate despre femei – alternează și interacționează. O poveste este despre două surori care au întrerupt orice legătură din cauza unui bărbat pe care amândouă l-au iubit. Cea de-a doua poveste este despre alte două femei extrem de apropiate. Asta până în momentul în care în relația lor intervine o criză, din cauza unei a treia femei. Apoi mai este povestea unor secretare care lucrează la aceeași firmă, cea a trei fetițe care merg împreună la aceeași grădiniță și povestea a trei bătrâne din același azil.” – spun creatorii spectacolului

„Totul despre femei” se joacă miercuri, 24 august, de la ora 20.30, în Parcul „Mihai Eminescu”.

Facebook Comments