Speak și Ștefania au început să facă planuri pentru marele eveniment

by Cristian Dobre

Speak și Ștefania formează un cuplu de mai bine de trei ani, iar acum au decis să facă pasul cel mare. După ce artistul și-a cerut iubita de soție la Asia Express, cei doi au început să facă planuri pentru marele eveniment. Interpreta a dat detalii pe contul de Instagram.

Pentru că fanii celor doi au fost curioși să afle dacă aceștia au început să facă planurile pentru nuntă, Ștefania le-a spus totul într-un Insta Story.

„Da, planurile au început deja să fie făcute. Ne conturam așa ideea în minte și eu, și Ștefan despre cum am vrea să fie nunta, doar că mai durează un pic până la nuntă. Dar noi ne-am apucat deja de pregătiri”, a spus Ștefania în cadrul unui Insta Story. Speak și-a luat inima în dinți și a cerut-o de soție pe Ștefania, la Asia Express, sezonul trei, imediat ce au aflat că sunt primi finaliști ai show-ului. Momentul a fost unul emoționat și mult așteptat de cei care i-au urmarit de-a lungul competiției.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments