SORIN TRAISTARU A INCHEIAT ONORABIL CAMPIONATUL MONDIAL DE SUPERMOTO

by Sorin Haut

Pilotul arădean Sorin Trăistaru, multiplu campion național la Supermoto, a încheiat Campionatul Mondial din 2015 pe locul 13. Cu numărul 21 pe motocicleta KTM, „Ariciu” a declarat după ultima cursă: „Sunt foarte fericit că am reușit să termin tot sezonul. Am punctat în toate etapele la care am participat, inclusiv în cea din Columbia, astfel încât la final pot spune că cele 83 de puncte acumulate sunt o realizare. Doresc să mulțumesc familiei care m-a sprijinit necondiționat, dar și sponsorilor și tuturor celor care m-au ajutat în obținerea acestei performanțe”.

Trăistaru s-a clasat în ultima etapă a sezonului, Grand Prix Austria, pe locurile 15 și 16 din totalul de 18 sportivi participanți, acumulând încă 11 puncte în clasamentul general. Podiumul mondial a fost ocupat de francezul Chareyre (219 pct.), italianul Lazzarini (274) și austriacul Hollbacher (256), 34 de piloți punctând în clasamentul final.

Facebook Comments