Sore se întoarce pe micul ecran

by Dana B.

Sore se întoarce la muncă în televiziune. Dacă de muzică s-a reapucat la scurt timp după ce a născut, televiziunea a lăsat-o pe planul… 3. Acum, la aproape un an de când a adus-o pe lume pe Erin, blonda revine pe micul ecran. La Antena 1.

Producătorii de la Antena 1 ”croșetează” intens la noua grilă a postului. În februarie, va începe un nou sezon al show-ului ”Te cunosc de undeva?”, emisiunea cu cea mai bună audiență pe termen lung a postului și deja se semnează contracte pe bandă rulantă între televiziune și vedetele care vor purta costume în acestă primăvară. Printre primii care au dus negocierile la bun sfârșit și au bătut palma pentru începerea colaborării se numără Sore. Deși până acum contractele ei au avut parafa postului rival PRO TV, iar ultimul job în televiziune a fost cel de prezentatoare a emisiunii ”Vorbește lumea”, sub aceeași siglă, de data aceasta cântăreața inventată de televiziunea cu pricina a acceptat să schimbe macazul și să sară în corabia concurenței, acceptând provocarea ”Te cunosc de undeva?”. Așadar, de luna viitoare, Sore va face spectacol la Antena 1, purtând măști și interpretând personaje care mai de care mai inedite. Partener de distracție și, evident, concurent, îi va fi Alex Vasilache, solistul trupei Jukebox, care a semnat și el, recent, contractul.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments