Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur de la Australian Open

by Sorin Haut

Sorana Cîrstea a fost învinsă de kazaha Iulia Putintseva cu 2-6, 6-4, 6-3, marţi, la Melbourne, în prima rundă a turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. Cîrstea (32 ani, 42 WTA) s-a înclinat după aproape două ore de joc efectiv (1 h 51 min). Românca a dominat primul set, adjudecat cu 6-2, dar ploaia a întrerupt jocul în actul secund, la 2-1 pentru Cîrstea şi 15-15, schimbând dinamica întâlnirii. La reluarea partidei, Putintseva (28 ani, 47 WTA) a reuşit un break la 2-2, decisiv pentru desfăşurarea setului secund, câştigat cu 6-4. În decisiv, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, când Putintseva a câştigat din nou contra serviciului, pentru a încheia cu un nou break.

Meciurile lui Begu și Țig, amânate de organizatori pentru miercuri

Putintseva conduce acum cu 4-2 în meciurile directe, având trei victorii consecutive. Cîrstea s-a ales cu un cec de 106.250 de dolari australieni şi 10 puncte WTA pentru participare, cea mai slabă pentru ea la Melbourne din ultimii patru ani, anul trecut ajungând până în optimi. Din cinci jucătoare aflate pe tabloul principal de simplu la Australian Open, România a mai rămas cu două, Patricia Ţig, programată să joace contra chinezoaicei Shuai Zhang şi Irina Begu, care o va înfrunta tot miercuri pe americanca Elizabeth Mandlik. Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea au pierdut în primul tur.

Facebook Comments