Șapte din zece români stabiliți în străinătate exclud revenirea în România în următoarele 12 luni, însă 61% dintre ei au investit deja în țară, fie prin sprijin financiar pentru familie, fie prin achiziții imobiliare, arată studiul „Diaspora Sentiment 2026”, realizat de Mkor.
Cercetarea indică faptul că românii din diaspora au un profil socio-profesional stabil: 44% sunt angajați, iar 23% ocupă poziții de manageri sau activează ca antreprenori.
Cea mai mare rată de investiție în România se regăsește în comunitatea românească din Germania, unde 71% dintre respondenți spun că au investit în țară. Tot aici este și cel mai ridicat procent al sprijinului financiar trimis direct familiilor din România, de 44%.
Diaspora din Regatul Unit are cel mai avansat profil economic, potrivit raportului. Aproape trei din zece români din Marea Britanie, respectiv 29%, ocupă funcții de conducere sau sunt antreprenori, 62% au studii superioare, iar 46% câștigă peste 3.000 de euro lunar.
Autorii cercetării arată că strategiile de atragere a investițiilor și a capitalului uman trebuie adaptate fiecărei comunități. În Italia, accentul ar trebui pus pe protejarea patrimoniului, în Germania pe predictibilitate, în Spania pe consumul nostalgic, iar în Regatul Unit pe randamentul financiar.
Studiul evidențiază și potențialul Republicii Moldova ca sursă de capital uman tânăr pentru România. Aproape jumătate dintre respondenții din această zonă, 49%, fac parte din Generația Z, cu o vârstă medie de 31 de ani. Autorii recomandă măsuri precum conturi bancare accesibile din străinătate și programe de internship pentru atragerea acestei categorii.
„Pentru mediul de business, acest segment reprezintă o soluție pentru deficitul de personal, necesitând implementarea unor programe de internship și pachete de relocare studențească”, se arată în concluziile raportului.
Studiul „Diaspora Sentiment 2026” a fost realizat pe un eșantion de 2.000 de români cu vârste între 18 și 65 de ani, care locuiesc cel puțin șapte luni pe an în afara României.
Sondaj: 7 din 10 români din diaspora nu iau în calcul revenirea în țară în următorul an