SOLISTUL TRUPEI GOODBYE TO GRAVITY, ANDREI GALUT, A VORBIT CU MAMA SA

by Andreea Radu

Solistul trupei Goodbye to Gravity, arădeanul Andrei Găluț, dă semne că își revine. Internat într-un spital din Olanda, singurul supraviețuitor al formației a avut câteva momente de luciditate în care a vorbit cu mama sa.
„Vorbește greu Andrei, perioadele când e conştient sunt scurte…dar, acum doar a comunicat cu cei din jur. Şi socrul meu a plecat ieri spre Olanda”, a declarat Nicoleta Belean, cumnata lui Andrei.
Aceasta precizează că Andrei este în continuare intubat, nu respiră singur, depinde încă de aparate.
Cântărețul a suferit până în acum 3 intervenții chirurgicale la mâna dreaptă. Calvarul nu se oprește aici pentru el, din păcate. Medicii olandezi spun că acesta va mai avea de trecut câteva intervenții chirurgicale.
Membrii trupei Goodbye to Gravity – Andrei Găluţ (voce), Alex Pascu (bas), Vlad Ţelea (chitară), Mihai Alexandru (chitară) şi Bogdan Enache (tobe) – au concertat pe 30 octombrie în clubul Colectiv din Bucureşti. Goodbye to Gravity şi-a lansat în acea seară albumul „Mantras of War”.
În urma incendiului de la Colectiv și-au pierdut viața 60 de persoane. 39 de tineri se află internați în spitalele bucureștene și 30 au fost transferați în străinătate. Ministerul Sănătății a făcut publică lista cu numărul persoanelor internate în spitalele din București, dar și din alte țări.

Sursa: b1.ro

Facebook Comments