SOLD OUT la UTA – Rapid, după doar prima zi! Suporterii arădeni pregătesc o coregrafie spectaculoasă

by Sorin Haut

A fost nebunie totală astăzi, pe biletele de la UTA – Rapid, meciul de vineri, 10 septembrie, ora 21, ce pune parcă pe jar un Arad întreg! Tot oraşul freamătă în aşteptarea marelui derby din etapa a opta a Ligii 1 la fotbal, ce le opune pe revelaţiile începutului de campionat. Practic, după doar trei ore, cele aproximativ 3.600 de bilete rămase disponibile pentru meciul cu giuleştenii s-au epuizat ca pâinea caldă, atât la casieriile stadionului „Francisc Neuman”, unde s-au format cozi pe sute de metri încă de la orele prânzului, cât şi în mediul online, unde sistemul s-a blocat în dese rânduri. Astfel, oficialii clubului arădean au anunţat în jurul orei 19 că e SOLD-OUT, al treilea al sezonului pentru UTA! Se anunţă o atmosferă de zile mari la derby-ul cu Rapid, 8.500 de spectatori urmând să asiste la meci, în limita a 75% din capacitatea stadionului, aşa cum prevăd regulile impuse de autorităţi.

În trei ore s-au epuizat toate biletele! Rapidiştii vor ocupa două sectoare

Fanii celor de la Rapid vor ocupa două sectoare din peluza oaspeţilor şi din informaţiile noastre au primit în jur de 600 de bilete, peste procentul de 5% cuvenit galeriei oaspete. Cel mai probabil, suporterii bucureşteni se vor opri vineri, la Timişoara, pentru a primi întăriri de la fraţii polişti şi vor veni împreună cu trenul, la Arad. Aşadar, derby de risc maxim şi grad zero pentru forţele de ordine, care mai mult ca sigur se vor mobiliza la maxim. Ultraşii UTA-ei pregătesc în cele mai mici detalii duelul din tribune cu marii rivali de la Rapid şi Poli, iar coregrafia va fi una grandioasă, pe măsura derby-ului. Fanilor „Bătrânei Doamne” le-a luat câteva zile să pună la punct un spectacol de neuitat, care se vrea încununat cu o victorie memorabilă şi cu urcarea pe locul doi în Liga 1.

De joi se eliberează brăţări şi se fac teste, la stadionul „Francisc Neuman”

Vă reamintim că joi, 9 septembrie, între orele 16 şi 20 şi vineri, 10 septembrie, între orele 11 şi 20, vor fi eliberate brăţări pentru toţi posesorii de bilete şi abonamente, fără acestea accesul pe stadion fiind interzis. De asemenea, tot după acelaşi program, vor fi efectuate teste antigen la preţul de 20 de lei/persoană, pentru cei nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală în ultimele şase luni. Minorii nu au nevoie de test sau dovadă de vaccinare, iar brăţara în cazul lor este opţională. Având în vedere contextul actual şi pentru a evita aglomeraţia, oficialii clubului arădean recomandă ridicarea brăţărilor în cursul zilelor de joi sau vineri, până la ora 15.

Facebook Comments