Sold out la UTA – FCSB! Cele peste trei mii de bilete s-au vândut ca pâinea caldă

by Sorin Haut

UTA a epuizat într-o oră şi jumătate toate cele aproximativ 3.200 de bilete disponibile pentru meciul cu FCSB (n.n. abonaţii sunt în jur de 2.300), aici incluzându-le atât pe cele online cât şi cele vândute la stadion, în această dimineaţă. La ora 12:30, managerul general de la UTA, Attila Broszovsky, a anunțat că nu mai sunt bilete disponibile, dar se speră, totuşi, că se vor mai pune în vânzare peste 2000 de bilete în cursul zilei de sâmbătă, dacă se vor oficializa toate detaliile cu privire la accesul pe stadion, în proporție de 75% din capacitatea arenelor, aşa cum a decis CNSU de la 1 august, în privinţa participării la competiţiile sportive. UTA ar putea profita de această decizie, ea jucând chiar duminică, pe 1 august, ora 22, cu FCSB, în prima zi din care ar trebui să intre în vigoare relaxările promise de autorităţi! Decizia ar putea fi anunțată vineri de către FRF, după ce Ministerul Tineretului și Sportului și cel al Sănătății vor modifica protocolul existent şi vor da undă verde pentru accesul pe stadioane în limita a 75% din capacitate.

UTA aşteaptă ziua de vineri: fanii mai speră la alte peste 2.000 de bilete

Bineînţeles, în condiţiile deja ştiute, cu prezentarea schemei complete de vaccinare, a adeverinţei din care să reiasă că s-a trecut prin boală în ultimele şase luni, sau a prezentării unui test antigen negativ, care costă la stadion 20 de lei. Testele rapide pot fi efectuate duminică, în ziua meciului, între orele 10 şi 19:30. Destul de complicat, dar totuşi suporterii arădeni sunt dornici să vadă un prim meci mare pe noul stadion. Un tichet la tribuna I a costat 60 de lei, unul la tribuna a II-a 45 și la Peluza „Iosif Petschovsky” 30 de lei. De asemenea, o altă condiţie este ca toţi cei care vor să pătrundă pe stadion, atât vaccinaţi cât şi ceilalţi, să posede acea brăţară care se eliberează tot la arena „Francisc Neuman”.

Nebunie la stadionul „Francisc Neuman”: sute de arădeni au format cozi uriaşe

Brățările se eliberează la Arena „Francisc Neuman” după următorul program: vineri, 30.07.2021,  ora 17:00-19:00 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați); sâmbătă, 31.07.2021,  ora 10:00-13:00 și 17:00-20:00 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați); duminică, 01.08.2021, ora 10:00-19:30 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați, test antigen). Aşa cum anticipam, a fost nebunie la casele de bilete de la UTA, sute de arădeni formând cozi uriaşe în Calea Aurel Vlaicu şi confirmând interesul imens pentru meciul cu formaţia lui Gigi Becali. Aşadar, sold-out în nici două ore la UTA – FCSB, biletele trecând ca pâinea caldă!

”Toate biletele pentru partida cu FCSB au fost epuizate! În cazul în care propunerea de a disputa meciuri cu 75% din capacitate va fi acceptată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial în timp util, urmează să mai punem în vânzare bilete! Vă mulțumim pentru întelegere!”, este anunțul oficial al clubului UTA. (foto: facebook, TV Arad)

Facebook Comments