SOIMII PINCOTA VREA VICTORIA IN BANATUL DE MUNTE: „INCERCAM SA SCOATEM MAXIMUM”

by Sorin Haut

Egala vâlcenilor în runda inaugurală a Ligii a II-a, Şoimii Pîncota joacă în etapa a doua a seriei secunde la Reşiţa, pe terenul unei formaţii care a început în forţă campionatul. Metalul s-a impus cu 2-1 la Cîmpina şi abordează disputa de sâmbătă, ora 11, cu moralul ridicat. Nici „alb-negrii” lui Cuedan nu sunt dispuşi să cedeze teren în faţa adversarei, astfel că partida din Banatul de munte se anunţă atractivă: „Urmează o deplasare din care încercăm să scoatem maximum de puncte. Reşiţa s-a bătut în sezonul trecut pentru locul doi în play-off, iar acum a început tare campionatul, cu o victorie în deplasare. Au jucători buni, experimentaţi, dar şi noi vrem să ne facem jocul şi să ne întoarcem acasă cu puncte”, ne-a declarat antrenorul Pîncotei, Dan Cuedan.

Lot de „20” pentru Reşiţa

Rusu, Burian şi Bulzan, toţi trei cu probleme medicale, sunt indisponibili pentru meciul de sâmbătă. Nica, Ugocean, Monac şi Mitu nu au prins lotul de Reşiţa, cei patru urmând să se antreneze pe plan local. Şoimii Pîncota deplasează la Reşiţa un lot format din 20 de jucători: Irimia, Paşcalău – Viţu, Lung, Lengyel, Siminic, Cruşoveanu, Suciu, Maghici – Pantea, Cuedan, Issa, Dubeştean, Polgar, Simion (junior), Huţanu – Băd, Staicu, Sălăjan, Alin Mihai. Profitând şi de faptul că marţi joacă în Cupa României cu Timişoara, delegaţia pîncotană va asista mâine, de la ora 11, la meciul dintre ACS Poli şi Unirea Târlungeni, care deschide etapa a doua a seriei a II-a.

ACS Poli, luată în vizor

După meci ne vom antrena la Ghiroda, apoi plecăm spre Reşiţa”, mai spune Cuedan, care vrea să aducă din nou la Pîncota o echipă de Liga I: „Sperăm să se repete istoria şi să o scoatem pe Poli, la fel ca la ediţia trecută, din Cupa României. Ne dorim să aducem din nou în judeţul nostru o echipă de prim eşalon. Dar dacă nu vom putea, nu facem o tragedie, faptul că suntem deja în turul V este motiv de bucurie pentru club şi oraş. Până la Poli trebuie să ne concentrăm cu toate forţele asupra meciului de la Reşiţa.

 

 

 

Facebook Comments