SOIMII PINCOTA A SMULS UN PUNCT IN „DEALUL FLORILOR”, 0-0 CU FC BAIA MARE

by Sorin Haut

Echipa lui Ionuţ Popa prelungeşte criza celor de la FC Baia Mare, care nu se regăsesc în acest debut de retur din „B2”. Aşa cum promitea, Şoimii Pîncota şi-a vândut scump pielea în „Dealul Florilor”, unde pe un teren greu a apărat cu multă ardoare remiza albă. Fără Issa, suspendat şi cu Pirtea, accidentat, doar pe bancă, trupa din Podgorie a închis bine culoarele spre poarta lui Irimia.

Gazdele au fost mai incisive pe parcursul meciului, dar bara s-a opus golului în minutul 15, atunci când Danci a fost aproape de un autogol, la o respingere greşită. În repriza secundă, Lupu, în două rânduri şi Pop, au ratat de puţin ţinta. Disciplinată tacic şi foarte arţăgoasă, Pîncota a rezistat până la final, obţinând un punct preţios, care însă nu o ajută prea mult în drumul spre play-off.

Ionuţ Popa a început meciul de la Baia Mare în formula: Irimia – Dan, Pascariu, Dubeştean, Siminic – A. Pavel, Danci (79 Fuchs) – Leucuţa, Dragalina, Farcaş – Ousmane (81 Oprea). Pentru Pîncota urmează miercuri, ora 14, în etapa intermediară, un meci foarte greu pe teren propriu, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş.

Facebook Comments