SOIMII LIPOVA VREA SA REVINA IN „PRIM-PLAN” IN RETURUL LIGII A IV-A

SOIMII LIPOVA VREA SA REVINA IN „PRIM-PLAN” IN RETURUL LIGII A IV-A
Şoimii Lipova a încheiat turul de campionat cu o victorie spectaculoasă, scor 5-2, obţinută pe terenul nou promovatei Victoria Felnac. Pavel, Orza, Borlean, Sergiu Popa şi Balint au semnat golurile formaţiei de pe valea Mureşului, succes în urma căruia Lipova termină prima parte a Ligii a IV-a pe locul nouă, la un punct de mijlocul clasamentului. Antrenorul Flavius Sabău trage concluziile după ultimul meci al anului, dar şi după prima parte a sezonului: „La Felnac ne-am apărat bine şi am reuşit să dăm gol, după care ne-am descătuşat şi ne-am făcut meciul uşor. La fel se întâmpla şi în alte meciuri, dacă reuşeam să înscriem. De rezultatele echipei nu am cum să fiu mulţumit, în schimb sunt mulţumit de condiţiile de la Lipova, de ce am găsit aici şi de intenţiile oamenilor din conducere, care fac totul pentru binele echipei. Vrem să le răsplătim încrederea şi sprijinul pe care ni-l acordă.” Planuri pentru pregătirea de iarnă Şoimii Lipova nu a intrat încă în vacanţă, iar în ianuarie va susţine un stagiu de pregătire centralizat: „Ne mai pregătim până pe 3 decembrie, de două ori pe săptămână şi apoi luăm vacanţă până în 18 ianuarie. În privinţa pregătirii de iarnă, o să facem un cantonanament în jurul datei de 25 ianuarie, nu am stabilit încă unde vom merge. La nivel de lot, mi-am făcut o idee despre ceea ce mai avem nevoie. Suntem în discuţii cu 2-3 jucători, dar încă nu e nimic concret”, mai spune Flavius Sabău. Antrenorul Lipovei are ambiţii mari din primăvară încolo, când îşi doreşte rezultate bune şi chiar un trofeu: Cupa e obiectivul „şoimilor” „Îmi propun cu Lipova să câştig toate meciurile şi ca obiectiv, ne interesează Cupa României, competiţie unde putem emite pretenţii.” Din primăvară şi arena „şoimilor” ar putea prinde contur, urmând să fie modernizată şi omologată pentru Liga a II-a. Se va construi o tribună acoperită nouă, de 1.200 de locuri, vestiare pentru echipe şi arbitri, teren sintetic de antrenament, dar şi o nocturnă.