Şoimii Lipova şi-a atins obiectivul: victorie la scor pe terenul “lanternei roşii”

by Sorin Haut

Şoimii Lipova avea nevoie de o victorie cât mai concludentă astăzi, pe terenul ultimei clasate din “C8” – Fortuna Becicherecu Mic, pentru a recupera la golaveraj în faţa conjudeţenei Crişul Chişineu Criş, în lupta pentru câştigarea seriei a opta din Liga a III-a. Ambele echipe aveau 35 de puncte înaintea rundei a 17-a, penultima, iar liderul are derby greu acasă, mâine – ora 17, cu Progresul Pecica. Cert este că “şoimii” şi-au făcut treaba în fieful “lanternei roşii” şi au câştigat aproape în acelaşi mod ca şi în tur, când se impuneau cu 7-0. Tot şapte goluri au înscris şi acum, dar au şi primit unul. Aşadar, puştii timişoreni au fost victime sigure în faţa Lipovei, care avea 4-0 încă de la pauză, după reuşitele semnate de Pop, minutul 7, Gherasim, minutul 10, Paulevici, minutul 44 şi Gavrilă, în ultimul minut al reprizei. Ciubăncan a făcut 5-0 în minutul 62, iar scorul a luat proporţii şi mai mari în ultima jumătate de oră. Mai întâi, gazdele au înscris golul de onoare prin Periat, în minutul 74, dar Polgar, din penalty, în minutul 79 şi Bercu, cu trei minute înaintea finalului, au stabilit scorul final, 7-1 în favoarea Lipovei!

Le-au dat şapte, ca-n tur! „Şoimii” aşteaptă ca Pecica să încurce Crişul

Victorie scontată, la o diferenţă consistentă, iar trupa lui Flavius Sabău aşteaptă acum un cadou din partea pecicanilor, pentru a trece pe primul loc în clasament cu o etapă până la capătul sezonului regulat. Sabău a început confruntarea cu Fortuna în formula: Buta – Hațegan (46 Nagy), Polgar, A.Popa, Stoin (46 Ciubăncan) – Trip, D.Pop (66 Simedru), Gavrilă, Gherasim – Paulevici (84 Bercu), Ardelean (24 Vlad). Vă reamintim că primul loc în serie este destul de important, atâta timp cât el îţi asigură un meci teoretic mai uşor în primul baraj, cu Măgura Cisnădie. Ocupanta locului doi din seria echipelor arădene va juca în semifinala barajului de promovare în Liga a II-a cu Şelimbărul, formaţie mult mai periculoasă, cu jucători experimentaţi.

 

 

Facebook Comments