Şoimii Lipova s-a distrat cu „lanterna roşie” şi a preluat din nou şefia seriei

by Sorin Haut

Şoimii Lipova şi-a respectat statutul de mare favorită a partidei de astăzi, din etapa a opta a C8, împotriva puştilor de la Becicherecu Mic. Juniorii timişeni au fost practic sparring-partneri pentru trupa lui Flavius Sabău, motivată să revină din nou pe primul loc al seriei, profitând şi de amânarea meciului dintre Pecica şi Crişul. Cu Moise plecat de la echipă, Lipova caută o nouă formulă în atac, iar cea de la acest meci a dat roade, pe de altă parte în faţa „şoimilor” aflându-se cea mai slabă echipă, cu doar un punct adunat după şapte meciuri. Aşadar, jocul de pe „Banatul” a curs într-un singur sens, iar Lipova nu a avut milă  de adversară, administrându-i un categoric 7-0. Filimon a deschis scorul în minutul 20, apoi Bercu a făcut „dubla” în minutele 22 şi 25. Scor mic la pauză, pentru că au mai fost ocazii rarisime la poarta Becicherecului. Codoban a transformat o lovitură liberă şi a făcut 4-0 în minutul 53, pentru ca în ultimul sfert de oră să mai cadă trei goluri în poarta „lanternei roşii”, reuşite semnate de debutantul Ciubăncan, în minutele 78 şi 90 şi A.Popa, minutul 86. Victorie la scor a Lipovei, care îşi recuperează fotoliul de lider, având însă un meci mai mult disputat decât conjudeţeana Crişul. Şoimii a început confruntarea de astăzi în formula: Iliescu – Nagy (46 Gherasim), Bercu, A. Popa, Prună – Polgar (46 D.Pop), M. Popa (46 Haţegan) – F. Trip, Codoban (62 Gavrilă), Simon (71 Ciubăncan) – Filimon.

Cermeiul a scăpat de puţin un punct, cu ACS Poli

Într-un alt meci disputat astăzi, în etapa a opta, ACS Poli Timişoara s-a impus cu 2-1 în faţa celor de la Gloria Lunca Teuz Cermei. „Sămădăii” au deschis scorul pe Bega prin Bodri, în minutul 32, la prima ocazie importantă, dar gazdele au egalat până la pauză prin Matiş, din penalty, gol marcat în minutul 38. Momentul cheie al jocului s-a consemnat în minutul 59, când Denis Lazăr a primit două galbene pentru proteste, la interval de doar un minut şi şi-a lăsat echipa în zece oameni. Reduta Cermeiului a rezistat până în minutul 88, când acelaşi Matiş a făcut dubla pentru 2-1. Aşadar, timişorenii lui Bălace îşi continuă seria de victorii din Liga a III-a şi urcă pe podium, până pe locul 3, după ce Ghiroda a câştigat la Dumbrăviţa, în derby-ul timişean al rundei. Flavius Moisă a început partida de pe „Electrica” în formula: Deak (84 Cristea) – D.Filip, R.Iuga, Sabău,  Pașcu – L.Bodri, Lazăr, Werner, Șimăndan (84 Ţurcanu) – Ciubotariu, Koula (62 Salka). Vă reamintim că meciul dintre Progresul Pecica şi Crişul Chişineu Criş, programat pentru mâine, s-a amânat din cauza cazurilor multiple de Covid-19 din tabăra gazdelor.

Liga 3, seria a 8-a, etapa a opta:

ACS Poli Timişoara – CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 2-1

Matiș 38, 88 pen. / L. Bodri 32

CS Şoimii Lipova – ACS Fortuna Becicherecu Mic 7-0

Filimon 20, Bercu 22, 25, Codoban 53, D. Ciubăncan 78, 90+1, A. Popa 86

CSC Dumbrăviţa – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii  0-1

Costea 15

Sâmbătă, 31 octombrie 2020, ora 15:00

CS Avântul Periam – ACS Progresul Ezeriş 

ACS Progresul Pecica – CS Crişul Chişineu Criş, amânat

Clasament

Etapa viitoare (7 neiembrie, ora 14): Ghiroda – ACS Poli, Crișul – Dumbrăvița, Becicherecu Mic – Pecica, Ezeriș – Lipova, Cermei – Periam.

Facebook Comments