Şoimii Lipova obţine prima victorie în amicalele verii, iar Crişul pierde primul test

by Sorin Haut

Șoimii Lipova a obținut prima victorie în amicalele verii contra divizionarei de Liga 4 Arad, Unirea Sântana, echipă lipsită, totuşi, de aportul mai multor jucători importanţi la jocul de pe “Motorul”. A fost ziua lui Vlad Filimon, autorul unei „triple” pe sinteticul din Aradul Nou, juniorul Brad marcând şi el o dată, scor 4-0. Antrenorul „şoimilor”, Flavius Sabău a început amicalul în formula: Buta – Aldan, Nicolescu, A. Popa, T.Bodri – Simion, Sahli, Bozian – Gherasim, Filimon, Ban. În repriza a doua au jucat: Iliescu – Stoin, Polgar, A. Popa, T. Bodri – Suslak, Hațegan, Gavrilă – Ciubăncan, Filimon, Brad. Au mai intrat: Crișan, Gherman, Leric, Abrudan și Andrei Rus. Într-un alt joc disputat la mijlocul acestei săptămâni, Crişul Chişineu Criş a cunoscut prima înfrângere în testele estivale. CSC Dumbrăviţa s-a impus cu 3-2 în faţa formaţiei pregătite de Adrian Abrudean, goluri arădene semnate de Modan, unul din penalty. Timişenii au condus cu 2-0 şi 3-1, iar printre marcatori s-a numărat şi fostul atacant al Lipovei, Dragan Paulevici. Crişul şi-a anulat amicalul cu Deva, din weekend, pentru că miercurea viitoare are primul meci oficial al sezonului, cel din turul doi al Cupei României, în deplasare la Lotus Băile Felix. Divizionara terţă arădeană a evoluat în acest amical cu: Roșca – Cl. Popa, S. Sabău, Nistor, Siminic – Ciubotariu, Tănase – Clej, Susan, Giurgiu – Modan. Au mai intrat: Haloș, A. Pașca, Ivan (UTA), Cătălin Pop, Busuioc, Teședan, Ciornei.

Ex-lipovanii Bercu şi Vlad au decis amicalul Pecica – Cermei

În amicalul arădean al mijlocului de săptămână, Gloria Lunca Teuz Cermei şi-a continuat seria bună cu o victorie în faţa conjudeţenei Progresul Pecica, scor 2-1. Astfel, echipa pregătită de Sorin Bălu rămâne fără victorie în amicale. Testul a fost decis de reuşitele ex-lipovanilor Bercu şi Vlad, din penalty. Până la pauză, gazdele au redus din handicap prin golul veteranului Telescu. Pecica joacă și vineri seara, ora 20, în nocturnă, la Ghiroda, iar Cermeiul are weekend liber. În amicalul din “Pădurice” s-au înfruntat echipele: Pecica (prima repriză): Zamfir – Țugulescu, Gabor (32 Telescu), Wild, Podină – Moraru, Arsene, Saizu, Onișor – Capătă, Răchită. Pecica, repriza a doua: Zamfir (70 Iosub) – Tambor, Telescu, Țugulescu, Podină (75 R. Bănățan) – Ștefan, Oancia, Arsene (70 Saizu), Ov. Bănățan – Enciu, Graure; Cermei: Gârlea (46 Creța) – Stoianovici (60 Rotar), R. Iuga, Bercu (60 Clipotă), R. Ursoi – Lazăr, Salka (46 Țurcanu), S. Popa (80 A. Catanzariti) – Șimăndan (46 Mateucă), Loic (46 R. Popa), Vlad.

 

 

 

 

Facebook Comments