Şoimii Lipova câştigă derby-ul cu Pecica şi rămâne neînvinsă în Liga a III-a

by Sorin Haut

Şoimii Lipova s-a impus cu 1-0 în faţa Progresului Pecica, în derby-ul etapei a patra din „C8”, disputat astăzi pe arena Banatul din Sânnicolau Mic. S-a jucat frumos, pe contre, cu o sumedenie de ocazii, majoritatea în repriza secundă, dar cu doar un gol. Prima parte a meciului a fost disputată şi destul de fragmentată, cu intrări dure ce au adus şi la accidentarea lui Simion. Pecica a început mai bine, cu un prim sfert de oră în care s-a apropiat de poarta „şomilor”, însă fără succes pe tabelă. Lipova a echilibrat în partea a doua a reprizei, Şimon ratând o ocazie rarisimă în minutul 37, atunci când angajat excelent de Moise, a luftat incredibil din doar şase metri, deşi avea în faţă doar portarul, şi el cu şanse infime să mai intervină. Gazdele au ieşit mult mai decise de la vestiare şi au reuşit să deschidă scorul în minutul 51, Prună marcând din careu după un șut a lui Gherasim, respins de Dagău în lateral.

Golul lui Prună a făcut diferenţa

Pecica a reacţionat rapid, iar în urma unei lovituri libere executate de Bozian, Capătă a trimis mingea cu capul din careu, bara salvându-l pe Iliescu. Ambele echipe au continuat să rateze cu seninătate, Moise şutând puţin alături în minutul 61, pentru ca Sergiu Popa să reia în transversală peste doar două minute. Şimon şi apoi Moise, în două rânduri, au ratat şi ei ocazii mari, cel din urmă atacant al Lipovei fiind destul de neinspirat în acest joc. Ocaziile se puteau răzbuna în minutul 88, când Boştină a scăpat singur cu Iliescu, în urma unei gafe a apărării lipovane, dar şutul pecicanului a fost slab şi pe centru, fără emoţii pentru portarul „şoimilor”. În replică, Vlad nu a putut împinge mingea în poartă, la o centrare în faţa porţii.

Ratări mari în repriza a doua, de ambele părţi

Emoţii şi în prelungiri, când Bozian a şutat de la marginea careului, dar pe direcţia lui Iliescu. S-a încheiat 1-0, victorie până la urmă meritată a echipei lui Flavius Sabău, care a dominat destul de clar partea a doua, jucându-se practic cu şansele de gol. Lipova face zece puncte şi trece, cel puţin până mâine, în poziţia de lider al seriei a opta din Liga 3, în vreme ce Pecica pierde primele puncte stagionale, după un start perfect de campionat, cu trei victorii din tot atâtea meciuri. Lipovanii pot fi depăşiţi în clasament de Dumbrăviţa, care are meci la Periam şi de conjudeţeana Crişul, cu deplasare la Ezeriş, meciuri programate sâmbătă, ora 15.

Formaţii:

Lipova: Iliescu – Bercu, Polgar, A. Popa, Stoin (46 Nagy) – Prună, Simion (35 Gherasim), M. Popa, Filimon – Șimon (69 Vlad), Moise (85 A.Gavrilă). Antrenor: Flavius Sabău.

Pecica: Dagău – Țugulescu (77 Răchită), Manea, S. Popa, Aldan – Tamaș (50 Boştină), Rădulescu – Mateucă, Puie, Bozian – Capătă. Antrenor: Dan Stupar.

Facebook Comments