Șoimii Lipova are derby cu Ghiroda, iar la Ineu avem un nou duel județean de Liga a III-a

by Sorin Haut

Etapa a doua a returului în seria a opta din eșalonul terț fotbalistic programează câteva meciuri interesante, iar capul de afiș este fără îndoială duelul pentru locul doi, dintre Ghiroda și Giarmata Vii și Șoimii Lipova. Timișenii au două puncte avans în clasament și vin după două victorii conturate în prelungiri cu echipele din Ineu și Bîșnov, derby-ul cu Lipova fiind al treilea joc consecutiv acasă. Trupa lui Adi Abrudean are ascendentul victoriei din tur, cu 4-1, însă și Ghiroda lui Bălu este redutabilă pe teren propriu, unde pierd cu greu puncte. Tot în această rundă este programat un nou duel arădean, cel dintre ACB Ineu și Crișul Chișineu Criș, cu oaspeții însetați de revanșă după acel 1-4 din tur.

Pecica și Cermeiul vor juca sâmbătă, ultima în fieful liderului

Iar oaspeții chiar pornesc cu prima șansă, asta în condițiile în care trupa lui Sculici, învinsă la zero în precedentele două etape, nu se regăsește și a ajuns în zona de subsol a clasamentului. Crișul a egalat Pecica la puncte după victoria din meciul direct, cu 2-0 și speră acum chiar la careul de ași și zona de play-off, de altfel obiectivul formației lui Dan Stupar. Pecica speră să stopeze seria de rezultate mai puțin bune în meciul cu Buziașul, iar Cermeiul încearcă să furnizeze surpriza pe terenul liderului din Reșița.

Liga a III-a, seria a opta, etapa a 11-a:

Ghiroda și Giarmata Vii – Șoimii Lipova, vineri, ora 14

Pobeda Star Bîșnov – Avântul Periam, vineri, ora 14

ACB Ineu – Crișul Chișineu Criș, vineri, ora 14

Progresul Pecica – Phoenix Buziaș, sâmbătă, ora 14

CSM Reșița – Gloria Lunca Teuz Cermei, sâmbătă, ora 14

Clasament

Facebook Comments