Şoimii Lipova a sărbătorit finalul unui an cu multe reuşite

by Rusu Flavius

Restaurantul Autohof Pletl Lipova a fost, din nou, cadrul perfect al ultimei întâlniri a anului pentru cea mai bine cotată echipă de fotbal arădeană la nivel de seniori, după UTA. Vicelider în Liga a III-a, Șoimii Lipova are două locuri doi la activ în acest an, unul obținut la finele stagiunii trecute și celălalt la capătul turului noii ediții de campionat din C4. Iar 2020 se anunţă de gală, cu revenirea echipei pe noul stadion modern din Lipova!

Banchetul tradițional care încheie anul fotbalistic la Lipova s-a desfășurat tot la locația sponsorului Pletl, ca și în anii trecuți, luând cuvântul primarul Mircea Jichici, antrenorul Flavius Sabău şi preşedintele Radu Pop.  „Pentru mine, ca antrenor, recunoașterea meritelor mă face să încerc să muncesc mai bine de acum încolo. Cred că mai avem mult de arătat împreună cu acești băieți de caracter în care eu am investit mare încredere și care au înțeles ceea ce le-am cerut să joace. Vrem să facem fotbal pentru noi și pentru suporteri, să facem ceva plăcut ochiului și să avem și rezultate”, a spus Flavius Sabău.

Fără sprijinul domnului primar şi al consilierilor locali nu am fi avut banii necesari, fără suporteri și oamenii care au contribuit la buna organizare a meciurilor, nu ar fi putut acești copii să se exprime la adevărata lor valoare. Iar fără acești minunați jucători și antrenori, nu am fi avut motive de mândrie că suntem pentru al doilea an la rând în poziții de clasament extrem de onorante. Tuturor vă mulțumesc în numele clubului”, a încheiat preşedintele Radu Pop.

 

Facebook Comments