Şoimii Lipova a câştigat primul amical estival, în faţa hunedorenilor

by Sorin Haut

FC Hunedoara și Șoimii Lipova, două dintre puţinele echipe de Liga a III-a testate de Covid-19, şi-au dat întâlnire pe stadionul „Michael Klein”, într-un meci amical. Pentru echipa pregătită de Flavius Sabău a fost al doilea joc de verificare estival, după acel 1-1 de la Reșița, în faţa prim divizionarei CSM.

De această dată a fost victorie, 2-0, prin reuşitele lui Alexandru Moise şi Prună, dintr-un penalty scos de Rusu.  Codoban și Filimon au acuzat ușoare probleme medicale și nu au evoluat la Hunedoara,  dar cei doi ar putea evolua în meciul de sâmbătă, cu Ripensia.

Lipova a început amicalul de sub Furnale în formula: Iliescu – Polgar, Bercu, A.Popa, Gavrilă – Prună, Simion, M.Popa, Vlad – Rusu, Moise. Pe parcurs au mai jucat: Buta – Nagy, Dolga, Stoin, Aslău, Hațiegan, Bicuschi, Sulea, Dragoș şi D.Ciubăncan.

Facebook Comments