„SOIMI” DEVORATI IN MICALACA: GLORIA – LIPOVA 7-0 (FOTO)

by Sorin Haut

Aflaţi cu cuţitul la os, datorită restanţelor salariale şi a posibilităţii ca echipa să se desfiinţeze, fotbaliştii Gloriei au făcut încă o demonstraţie de forţă în primul eşalon fotbalistic judeţean. În meciul ce a deschis etapa secundă a Ligii 4 Arad, Gloria s-a impus cu un categoric 7-0 (1-0) în faţa nou promovatei Şoimii Lipova, meci disputat pe arena „Telecom”. Veniţi încrezători în Micălaca, „şoimii” lui Marius Grad au rezistat ritmului impus de gazde în prima repriză. Cu nou venitul Toc în echipă, rezolvat chiar înaintea meciului, Lipova a început curajos, dar s-a stins apoi treptat, odată cu superioritatea clară a „tramvaiştilor”. Dominarea Gloriei s-a concretizat pe tabelă în minutul 33, când centrarea de pe dreapta a lui Sergiu Pop a fost reluată spectaculos în transversală de Măgulean, mingea a ricoşat la Vlad Filimon, care a marcat simplu din careul mic.

Încrezător că poate scoate ceva de pe arena în care a activat atâţia ani, Grad a încercat să îşi mobilizeze echipa, dar furia Gloriei avea să îşi arate colţii abia după pauză. Diferenţa clară de valoare şi-a spus cuvântul, iar Lipova nu a mai contat deloc în partea a doua, cedând şi fizic, moment speculat la maxim de gazde. În minutul 52 s-a făcut 2-0, Gîlcă marcând după o poziţie suspectă de ofsaid. A urmat apoi un joc într-un singur sens, golgeterul ediţiei precedente de campionat, Măgulean realizând „dubla” în minutele 54 şi 69. Fragilitatea apărării lipovene le-a mai permis celor de la Gloria să puncteze încă de trei ori, moldoveanul Ţugui trecându-şi şi el în cont două goluri, marcate în minutele 73 şi 88, în vreme ce Gherghel a punctat în minutul 80.

Victorie cât se poate de clară pentru trupa lui Costel Bogoşel, care tremură însă la gândul că totul poate fi degeaba, dacă Sandu Ion renunţă să mai susţină financiar cea mai veche echipă arădeană aflată încă în activitate. Gloria ar trebui să fie în sărbătoare la sfârşitul acestei luni, când clubul împlineşte 101 ani, dar în acelaşi timp „tramvaiştii” ar putea spune „pas” după doar două etape.

Gloria: Vaida – Topai, Wild, Blănaru, Hulbăr – Filimon (62 Țugui), D. Daniel (32 Ban), Fl. Gîlcă (57 Gherghel), Sg. Pop – Măgulean, Berari (62 Galea).

Lipova: Trifoi – Iercan (62 A. Trif), Țițca, O. Moisă, Lăcătuș – Ghergar, Cati, Toc (54 Bimbo), Edu, Iuga (81 Purda) – Petrilă (84 Roșuț).

Arbitri: Alexandru Gornic – Emil Cristea, Sergiu Cîrmaci.

 

 

Facebook Comments