Șoferul unui camion a fost amendat cu 6.000 de lei pentru tahograf, iar apoi s-a depistat că încărcătura cu lemne, de 30.000 de lei, este ilegală

by Adrian Pavel

În seara de 4 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac au fost sesizați despre un autocamion care de deplasa pe A1, dinspre Lugoj, cu o încărcătură de material lemnos.

Autovehiculul a fost interceptat la Km. 517 și condus la sediul B.P.A., fiind solicitați polițistii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul I.P.J. Arad și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Arad și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier.

În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul ansamblului rutier nu a introdus cartela în aparatul tahograf, pentru înregistrarea timpilor de conducere, pentru acest fapt fiind sancționat cu amendă în valoare de 6.000 de lei.

În urma verificării documentelor pentru transportul materialului lemnos, s-a constat că materialul înscris în aviz nu corespunde cu încărcătura efectivă, fiind dispusă confiscarea cantității de 36 de metri cubi de cherestea, în valoare de aproximativ 30.000 de lei și indisponibilizarea semiremorcii cu care a fost transportată.

Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea legalității privind transportul de material lemnos, conform art. 68 din Legea nr. 46/2008.

Facebook Comments