SMURD Arad a împlinit 15 ani

by Andreea Radu

SMURD a împlinit 15 ani! Aniversarea a fost marcată, la Consiliul Județean Arad, de o expoziție a tehnicii de salvare de vieți și o ședință festivă prezidată de dr. Raed Arafat și de președintele Consiliului Județean Arad pentru rememorarea principalelor repere ale SMURD, începând cu anul 2008.

Încă de la înființare, când a fost girat de președintele de atunci al Consiliului Județean Arad, domnul Iosif Matula, SMURD și Inspectoratul pentru Situații de Urgență au avut ca principal partener Consiliul Județean. În ultimii ani, acest parteneriat s-a concretizat prin cumpărarea de ambulanțe, echipamente medicale și de prevenire a dezastrelor, investiții în infrastructura specifică, din fonduri europene câștigate de Consiliul Județean Arad pentru SMURD și ISU.

„În câteva cuvinte, aș dori să mă refer la colaborarea dintre Consiliul Județean Arad și ISU. Noi am cumpărat primele ambulanțe SMURD din județ și continuăm cu achiziționarea lor. Am cumpărat ambulanțe SMURD și pentru unitățile de la Ineu, Vinga și Nădlac. Am câștigat proiecte europene prin care am cumpărat aparatură, utilaje pentru intervenții, autospeciale pentru transport și stingerea incendiilor și, de dată recentă, o targă specială pentru pacienții supraponderali și un autobuz pentru deplasările specialiștilor. Ne raportăm la aceste proiecte ca la niște investiții în viața și siguranța arădenilor, dar nu doar a lor, fiindcă, fiind județ de tranzit, suntem traversați zilnic de peste 40.000 de autoturisme înspre punctele de trecere a frontierei. Și chiar dacă autostrada a redus frecvența accidentelor rutiere, în schimb a crescut gravitatea lor, în unele cazuri.

Doamnelor și domnilor, profit de această ocazie să vă mulțumesc pentru că în cea mai grea încercare, în perioada extrem de dificilă a pandemiei, ați fost alături de noi în prima linie. Ați dovedit și atunci curaj și un efort supraomenesc, ați avut intervenții hotărâte și decisive, fără care bilanțul COVID-19 în județul Arad ar fi fost și mai dramatic.

Bilanțul acestui deceniu și jumătate reflectă în date statistice parteneriatul nostru și activitatea dumneavoastră. Dar, efectiv, rezultatul acestei activități înseamnă arădeni care au rămas alături de familiile lor fiindcă i-ați salvat; înseamnă familii care au astăzi acoperiș deasupra capului fiindcă dumneavoastră ați intervenit la timp; înseamnă un sentiment confortabil de siguranță fiindcă avem pe cine să ne bazăm la greu”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Facebook Comments