Singur în Atlantic pentru 71 de zile

by Dana B.

Românul care a navigat singur în Oceanul Atlantic 71 de zile s-a întors la cei dragi. A îndurat vreme rea, a reparat barca de nenumărate ori şi a avut momente în care nu a ştiut dacă va rămâne în viaţă. A izbutit însă şi acum are un vis şi mai mare: să facă înconjurul lumii. Tot de unul singur.

Pe 2 decembrie 2017, un bărbat în vârstă de 62 de ani pornea la drum peste Oceanul Atlantic. Nu ştia la ce să se aştepte, dar se înarmase cu optimism, iar vremea era bună.

71 de zile mai târziu, a ajuns din nou la ţărm şi s-a întors acasă. E copleşit de întâlnirea cu cei dragi şi de tot ce a trăit pe ocean.

„Am încercat să ajung acolo singur, ca într-adevăr să pot să îndeplinesc… Am şi emoţii acum… Mersi mult şi vă iubesc!”, a spus Sorin Drugan.

Un velier din 1977, 8 metri pe 2, i-a fost casă în tot acest timp. Aici a mâncat, a dormit şi şi-a amintit de tinereţe, singura cale, spune temerarul, pentru a lupta cu singurătatea.

„Dacă nu îţi merge mintea, dacă nu gândeşti, în general spre amintirile din tinereţe, spre viitor, ce ai să faci, că altfel zici domnule cum rezişti. Uite-aşa, rezişti!”, spune Sorin Drugan.

Au fost şi situaţii dificile. După 1500 de mile parcurse, în mijlocul Oceanului, au apărut defecţiuni. A reparat totul la timp, dar acum, povestind, îşi dă seama că putea rămâne în voia valurilor.

În timpul furtunii, am stat 36 de ore la bară, stăteam şi vedeam că natura e mai puternică decât mine, că eu nu mai controlam barca, ci mă controla natura pe mine. Atunci nu am mai avut nicio siguranţă că mâine voi mai fi”, spune navigatorul.

L-a liniştit în tot acest timp faptul că a putut să comunice cu familia prin mesaje. Încercările l-au urmărit până în ultima noapte.

„Am avut un vânt de 70-80 la oră, valuri, deja vedeam iarăşi o problemă la barcă, şi era noapte, şi erau stânci, am stat treaz toată noaptea ca să urmăresc dacă se întâmplă ceva”, spune el.

A izbutit şi asta îl face să viseze mai departe. Vrea să facă acum înconjurul lumii. Tot de unul singur. Ştie că e greu, dar nu se teme.

Nicio furtună nu durează toată viaţa şi nici viaţa nu e o furtună permanentă. Mai trec valuri, mai vin…”, spune Sorin Drugan.

Sursa: digi24.ro
Facebook Comments