Sindicatele din educație refuză negocierile privind legea salarizării: „Nu vom gira un exercițiu de imagine”

Sindicatele din educație refuză negocierile privind legea salarizării: „Nu vom gira un exercițiu de imagine”
Cele trei mari federații sindicale din educație au anunțat că nu vor participa la discuțiile organizate de Ministerul Muncii pe tema noii legi a salarizării. Reprezentanții angajaților din învățământ consideră că întâlnirea reprezintă doar o negociere formală, fără posibilitatea unor schimbări reale.
Decizia a fost anunțată joi de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.
Sindicaliștii susțin că și-au prezentat deja punctul de vedere comun în cadrul discuțiilor anterioare și că nu pot accepta soluții temporare sau modificări minimale, care nu rezolvă problemele semnalate.
„Nu vom gira cu prezența noastră un simplu exercițiu de imagine. Cele trei federații și-au transmis deja punctul de vedere comun, fundamentat și detaliat, în cadrul discuțiilor anterioare. Nu putem valida soluții conjuncturale sau ajustări minimale care nu răspund în mod real problemelor semnalate”, au transmis federațiile sindicale.
Potrivit acestora, reprezentanții Guvernului și ministrul Muncii le-ar fi transmis că nu pot fi acordate creșteri suplimentare. În aceste condiții, participarea la o nouă întâlnire ar fi inutilă și ar servi doar intereselor de imagine ale autorităților.
Federațiile acuză Guvernul că proiectul actual al legii salarizării încalcă angajamentele asumate la încheierea grevei generale din educație din anul 2023.
„Atragem atenția că actualul proiect de lege încalcă flagrant tocmai actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din anul 2023. Este o dovadă de ipocrizie și o desconsiderare totală a angajamentelor luate în fața societății”, se arată în comunicat.
Sindicatele vorbesc despre o „abandonare directă” a sistemului educațional și susțin că mimarea consultării publice nu va reduce nemulțumirea angajaților din învățământ.
Reprezentanții profesorilor cer parlamentarilor fie să respingă inițierea actualului proiect, fie să adopte o lege prin care personalul din educație să fie salarizat în funcție de importanța și responsabilitatea muncii depuse.
Ca model, federațiile indică proiectul elaborat în anul 2024 de Ministerul Muncii, împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale. Sindicaliștii consideră că acel document oferea o poziționare corespunzătoare a angajaților din învățământ în grila de salarizare.