Sindicatele au făcut plângere după email-ul lui Musk în care angajaților li se cere să-și justifice munca

Sindicatele au făcut plângere după email-ul lui Musk în care angajaților li se cere să-și justifice munca
Mai multe sindicate federale din Statele Unite au contestat anunțul făcut de Elon Musk că toți angajații care nu detaliază într-un email ce au făcut la muncă sunt demiși. Acestea au deschis un proces într-o instanță din California în care susțin că solicitarea făcută de consilierul lui Donald Trump este ilegală, relatează antena3.ro. Sindicatele federale au deschis procesul săptămâna trecută, pentru a bloca Administrația Trump din a mai da afară angajați federali. Au depus însă încă un document la plângere, duminică, la o zi după ce toți angajații federali au primit un e-mail. În e-mailul, trimis de pe adresa [email protected], li se cerea angajaților să trimită un e-mail cu cinci lucruri pe care le-au făcut la muncă săptămâna trecută până luni, la miezul nopții. Elon Musk a scris ulterior pe rețelele sociale că cei care nu răspuns se pot considera „demiși”. După ce Donald Trump i-a cerut să fie mai agresiv, Elon Musk a postat următorul anunț pe X: „În conformitate cu instrucțiunile președintelui Donald Trump, toți angajații federali vor primi în scurt timp un e-mail prin care li se va cere să dea de înțeles ce au realizat săptămâna trecută”, a postat Musk sâmbătă pe X. Sindicatele spun că email-ul de la Oficiul pentru Managementul Personalului nu a fost anunțat anterior în Registrul Federal ca politică sau program, așadar nu respectă regulile federale. „Anterior datei de 22 februarie 2025, angajații federali nu erau obligați să trimită niciun raport privind munca lor către Oficiul pentru Managementul Personalului. Nu există nicio regulă, politică, program în istoria Statelor Unite prin care angajații federali să fie obligați să trimită astfel de raporte”, au precizat sindicatele. Sindicatele au cerut judecătorului federal William Alsup să intervină de urgență. Procese de acest tip însă nu au primit decizii de urgențe din partea judecătorilor, notează CNN.