Sindicatele amenință cu greva generală la nivel național

by Adrian Pavel

Confederațiile sindicale îi cer premierului Ilie Bolojan o întâlnire de urgență, luni, pe tema austerității, avertizând că, în lipsa unui dialog, vor declanșa procedurile pentru grevă generală, anunță CSDR.
„Confederațiile sindicale reprezentative la nivel național, CNS Cartel Alfa, CNSLR – Frăția, Blocul Național Sindical (BNS), Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) și CSN Meridian, având în vedere proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, aflată în procedura de avizare de către Consiliul Economic și Social, precum și celelalte măsuri de austeritate prevăzute a fi adoptate în perioada următoare, vă solicită o întâlnire de urgență, astăzi 30 iunie 2025, la o oră stabilită de comun acord. În situația în care Guvernul României va fi indiferent la solicitarea noastră urmează inițierea procedurilor legale pentru declanșarea grevei generale la nivel național”, atenționează sindicaliștii.
Cuantumul sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare ar putea fi stabilit până la 300 lei brut lunar, pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat joi pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
„În raport cu condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, se arată în document, conform stirileprotv.ro.
Această măsură are în vedere limitarea cheltuielilor bugetare permanente în vederea asigurării sustenabilității finanțelor publice, se menționează în Nota de fundamentare a proiectului.
Începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiții, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 1–3 zile lucrătoare, mai prevede proiectul.
Impactul financiar asupra bugetului general consolidat pe anul 2025 este estimat la 1,345 miliarde lei, respectiv reducerea cheltuielilor la bugetul de stat cu 1,047 miliarde lei și la bugetele locale cu 298 milioane lei.

Facebook Comments