- să nu se facă disponibilizări „din pix”
- realizarea de analize reale de impact social şi financiar înaintea oricărei reduceri de personal
- predictibilitate în domeniu
- condiții de muncă decente
- eliminarea mandatelor temporare şi a testărilor periodice impuse funcţionarilor publici
- negociere colectivă şi autonomie locală
- renunţarea la intenţia de a stabili o grilă de salarizare mai joasă pentru personaul din localitățile cu venituri reduse din impozite şi taxe locale
Sindicaliștii din administrație amenință cu greva generală
Sindicaliștii din administrația locală vor protesta luni, în București, față de măsurile de reducere a personalului anunţate de Guvern. Ei amenință și cu greva generală.
Protestul va începe la ora 10.00, în fața Guvernului. Manifestanții vor merge apoi în marș până la Parlament, unde e programată adunarea publică pentru orele 14.00 – 15.00.
„În cazul în care Primul-ministru nu va renunţa la politicile adoptate «din pix» şi fără fundament real, protestele organizaţiilor noastre vor continua şi se vor radicaliza, culminând cu greva generală în sector, pentru ca drepturile şi interesele legitime ale angajaţilor în faţa unor măsuri abuzive, care ameninţă stabilitatea funcţiei publice şi calitatea serviciilor publice oferite cetăţenilor, trebuie apărate”, au avertizat sindicaliştii din administrația locală.
Ei au mai multe revendicări: