Simona Halep vrea să se autodepăşească la Australian Open

by Sorin Haut

Simona Halep, a patra favorită de la Australian Open, a ajuns la Melbourne cu o săptămână înainte de startul turneului, oferindu-le jurnaliştilor locali câteva declaraţii. Românca a vorbit frumos despre primul Grand Slam al anului, în cadrul căruia, în trecut, a trăit momente de neuitat.

Simona este entuziasmată înainte de Austalian Open, dar preferă să rămână rezervată atunci când face declaraţii despre obiectivul stabilit pentru turneul desfăşurat în perioada 16-29 ianuarie: „Îmi doresc să dau tot ce am mai bun în turneu şi să petrec momente plăcute pe teren, fără să îmi stabilesc un obiectiv clar înainte.

Sunt fericită să joc aici, îmi place să evoluez pe Rod Laver Arena. Am amintiri frumoase din acest turneu, la care am atins în două rânduri sferturile de finală. Sper ca anul acesta să mă autodepăşesc, dar nu se ştie niciodată”, a spus sportiva din Constanţa, citată de contul oficial de Twitter al Australian Open.

Românca a ajuns până în sferturi la Australian Open în anii 2014 şi 2015, fiind eliminată de slovaca Dominika Cibulkova, scor 6-3, 6-0, respectiv rusoaica Ekaterina Makarova, scor 6-4, 6-0. Sezonul trecut, Simona a pierdut dezamăgitor în primul tur de la Melbourne: 4-6, 3-6 în faţa chinezoaicei Shuai Zhang.

Sursă: mediafax.ro

 

Facebook Comments