Simona Halep va reveni în circuit la turneul de la Bad Homburg

by Sorin Haut

Simona Halep, numărul 3 mondial, a anunţat, pe Facebook, că va reveni în circuitul profesionist cu prilejul turneului WTA pe iarbă de la Bad Homburg (Germania). ”Salut! Am o veste foarte bună pe care vreau să v-o împărtăşesc. Sunt foarte emoţionată să vă anunţ că voi juca la prima ediţie a turneului de la Bad Homburg şi aştept cu nerăbdare să văd suporterii în tribune”, a spus Halep într-o înregistrare video. Turneul de la Bad Homburg este de categoria WTA 250 şi va fi dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, fiind programat în perioada 20-26 iunie.

Al treilea turneu de Mare Şlem al anului, cel de la Wimbledon, în care Halep este campioana en titre (titlu câştigat în 2019; ediţia 2020 a fost anulată, n. red.), se va desfăşura între 28 iunie şi 10 iulie. Pe 12 mai, Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc. Din cauza accidentării suferite la gambă, Halep a ratat turneul de la Roland Garros. (agerpres)

Facebook Comments