Simona Halep va fi audiată de TAS în luna februarie a anului viitor

by Sorin Haut

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat pe site-ul său oficial că o va audia pe jucătoarea română de tenis Simona Halep în perioada 7-9 februarie în procesul acesteia împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului.

Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) de la Lausanne în data de 24 octombrie, împotriva suspendării sale pe patru ani pentru dopaj.

”Tribunalul de Arbitraj Sportive (TAS-CAS) a înregistrat apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep împotriva deciziei luate de tribunalul Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 22 septembrie, în care a fost găsită vinovată de încălcarea unor reguli antidoping şi sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de patru ani, începând cu 7 octombrie 2022 şi cu descalificarea rezultatelor obţinute în perioada 29 august 2022 – 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani”, se arăta în comunicatul publicat atunci de TAS.

Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa ”să fie redusă”.

”Procedurile de arbitraj aşe TAS au început. În concordanţă cu Codul sportiv de arbitraj (Codul TAS-CAS), părţile fac schimb de acte depuse în scris, iar panelul de arbitri va decide constituirea cazului. Apoi, panelul va dispune direcţii procedurale pentru următoarea fază a procesului, inclusiv stabilirea unei audieri. După audiere, panelul va delibera şi va emite o decizie de arbitraj care va cuprinde hotărârea sa în acest caz şi motivarea ei. În acest moment nu este posibilă indicarea unei perioade de timp pentru durata procesului şi emiterea deciziei. Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în teren de 30 de zile”, a precizat TAS.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, pe 12 septembrie, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (32 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).

Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA.

Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis ”violări intenţionale” ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP. (agerpres)

Facebook Comments