SIMONA HALEP S-A CALIFICAT IN TURUL 3 LA WIMBLEDON

by Sorin Haut

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a 3-a favorită a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, s-a calificat în turul 3 în urma victoriei obținute vineri, în trei seturi, 6-3, 4-6, 6-4, într-o oră și 45 de minute de joc, în fața ucrainencei Lesia Tsurenko, nr. 170 mondial.

Calificarea în turul 3 este cea mai bună performanță pentru Halep la Wimbledon, după ce în 2011 și 2013 ajunsese în turul 2.

În turul 3, pentru care și-a asigurat 130 de puncte WTA și un cec de 71.000 lire sterline, Simona Halep (22 ani, nr. 3 WTA) va juca împotriva elvețiencei Belinda Bencic, învingătoare cu 6-4, 7-5 în fața americancei Victoria Duval.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments