Simona Halep s-a calificat în sferturi la Toronto

by Florian Popa

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat ușor în sferturile de finală ale turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari, după ce a dispus de Barbora Strycova (Cehia), cu 6-1, 6-0, transmite agerpres.ro.

Halep (25 ani), a doua favorită a competiției și deținătoarea titlului la Rogers Cup (anul trecut, la Montreal), a avut nevoie de doar 59 de minute pentru a câștiga meciul cu Strycova (31 ani, 26 WTA).

Meciul a fost practic fără istoric, românca cedând un singur ghem, în primul set, și salvând două mingi de break. Strycova a reușit 2 ași, dar a făcut și 5 duble greșeli, având 6 winners și 18 erori neforțate. Halep a comis două duble greșeli, a avut 9 lovituri direct câștigătoare și a făcut 17 erori neforțate.

Simona conduce cu 4-1 în meciurile directe cu Strycova, pe care a mai învins-o anul acesta, la Stuttgart, cu 6-2, 6-3, în optimi.

Halep și-a asigurat un cec de 58.185 dolari și 190 de puncte WTA, iar în sferturi va juca împotriva franțuzoaicei Caroline Garcia (23 ani, 21 WTA), care a dispus în optimi de Catherine Bellis (SUA), cu 6-4, 6-2. Simona a câștigat singurul duel direct cu franțuzoaica, anul trecut, în optimi la Sydney, cu 6-4, 2-6, 6-1. Garcia a trecut în primul tur de Sorana Cîrstea, cu 6-2, 6-7 (4), 6-4.

Facebook Comments