Simona Halep riscă să rateze Turneul Campioanelor

by Sorin Haut

Lideru mondial în tenisul feminin, Simona Halep, a anunţat, în reţelele de socializare, că suferă de hernie de disc, fapt care pune sub semnul întrebării participarea sa la Turneul Campioanelor.

Halep a abandonat, duminică, în prima rundă a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.285.274 dolari, după ce Ons Jabeur (Tunisia) câştigase primul set cu 6-1.

Românca (27 ani), afectată de problemele pe care le are la spate în ultima vreme, a renunţat după 32 de minute de joc.

Simona Halep a fost finalistă anul trecut la Beijing, performanţa sa ajutând-o să urce în premieră pe primul loc în clasamentul WTA.

Halep a ajuns la patru înfrângeri consecutive, după ce a pierdut finala de la Cincinnati, în primul tur la US Open şi în turul al doilea la Wuhan.

Halep era programată să joace la turneul de la Moscova (15-21 octombrie), pentru care ceruse un wild-card, şi la Turneul Campioanelor, a cărui ultimă ediţie de la Singapore va avea loc între 21 şi 28 octombrie.

AGERPRES

Facebook Comments