Simona Halep pierde incredibil finala de la Roland Garros

by Sorin Haut

Simona Halep a pierdut dramatic finala de la Roland Garros, după un meci de o intensitate incredibilă, în care românca a fost foarte aproape de victorie, însă nu a putut să reziste loviturilor extrem de puternice trimise de Ostapenko.

Letona s-a impus în trei seturi, scor 4-6, 6-4, 6-3, după un meci care a durat o oră și 59 de minute.

Simona a început ezitant meciul, pierzându-și serviciul după ce a servit slab. Ea și-a recuperat însă imediat înapoi serviciul, profitând de câteva erori ale letonei.

Treptat, Simona a intrat în meci și și-a impus jocul său de regularitate. Deși Ostapenko a mai câștigat o dată pe serviciul româncei, Halep și-a păstrat calmul și a restabilit egalitatea.

Simona a rezistat presiunii impuse de Ostapenko la 3-3, a salvat o minge de break și a trecut în avantaj.

Din acel moment, Simona și-a ridicat considerabil nivelul jocului, a rămas mereu în avantaj și a închis setul pedepsind-o pe Ostapenko după ce aceasta a comis mai multe erori. 1-0 la seturi, după 38 de minute.

Românca a început excelent și setul secund, revenind în primul game după ce Ostapenko a avut mingi de break.

Apoi, jocul părea că merge într-o singură direcție, Simona jucând excelent, plasat și forțând-o în continuare pe adversara sa să greșească.

Ostapenko a revenit însă de la 0-3, într-un scenariu neanticipat nici de cei mai pesimiști fani ai Simonei.

Letona a închis în cele din urmă manșa la patru, după 49 de minute, iar finala s-a îndreptat cătres decisiv.

La fel ca în setul secund, Simona a început bine și cel de-al treilea set, ajungând să conducă cu 3-1.

Ostapenko a revenit din nou incredibil și nu a mai pierdut niciun game până la final, impunându-se cu 6-3 și câștigând într-o manieră incredibilă primul titlu al carierei.

Sursă: gsp.ro

Facebook Comments