Simona Halep, învinsă în finala de la Cincinnati

by Sorin Haut

Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens, cu 2-6, 7-6 (6), 6-2, duminică, în finala turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.874.299 dolari.

Halep (26 ani) s-a înclinat după două ore şi 5 minute de joc, în faţa olandezei Bertens (26 ani, 17 WTA), la capătul unui meci solicitant. Liderul mondial a controlat clar primul set, a avut apoi o revenire frumoasă în actul secund, când a egalat de la 1-4, având chiar minge de meci în tiebreak.

Olandeza a avut însă nervii tari şi a câştigat, pentru ca în decisiv Halep să se prăbuşească total, pentru o victorie surprinzătoare a adversarei. Românca, finalistă în 2015 şi 2017 la Cincinnati, va primi un cec de 262.364 dolari şi 585 puncte WTA.

Pentru Simona Halep, finala de la Cincinnati a fost a 33-a din carieră, până acum având 18 titluri cucerite.

Facebook Comments