UPDATE: Simona Halep a câștigat două trofee la Shenzhen

by Florian Popa

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a câştigat turneul WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, sâmbătă, după ce a învins-o în finală pe deţinătoarea trofeului, Katerina Siniakova (Cehia), cu 6-1, 2-6, 6-0, transmite agerpres.ro.

Halep (26 ani) şi-a confirmat statutul de lider mondial şi principală favorită, impunându-se după o oră şi 13 minute, la capătul a trei seturi, dintre care două dominate categoric.

Depăşind adversităţile create de amânări succesive din cauza ploii (meciul a început cu o întârziere de aproape cinci ore faţă de ora iniţială, n. red.) şi de mutarea finalei în sală, Halep a început cu dreptul, a câştigat primul ghem, iar în al doilea a avut două mingi de break, dar Siniakova a egalat, 1-1. Românca a fost de neoprit şi a făcut punct după punct, încheind primul set cu 6-1.

În actul secund, Simonei nu i-a mai intrat serviciul la fel ca în primul set, Siniakova a profitat de acest lucru şi a controlat ostilităţile, iar de la 3-2 în favoarea sa nu a mai putut fi oprită, adjudecându-şi setul cu 6-2.

Halep a început perfect setul decisiv, cu break, iar în ghemul al doilea a depăşit cu bine un moment de cumpănă (15-30), pentru ca apoi să domine clar disputa, contul de Twitter al turneului consemnând că ”numărul unu mondial joacă precum numărul unu mondial”. Simona a încheiat setul cu 6-0, după doar 21 de minute.

UPDATE: Perechea alcătuită din jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Simona Halep a cucerit titlul în proba de dublu a turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, sâmbătă, graţie victoriei cu 1-6, 6-1, 10-8 în finala cu cehoaicele Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, principalele favorite.

Facebook Comments