Șimandul s-a calificat în sferturile de finală din Liga a II-a la futsal și speră la promovare

by Sorin Haut

După ce s-a calificat în Liga Elitelor, Șoimii Șimand a atins o fază importantă și în Liga a II-a de futsal. Formația din județul nostru a obținut calificarea în sferturile de finală, menținându-se în cărțile pentru promovarea în elită. În optimi, șimăndanii au dat peste Universitatea Galați, formație clasată pe locul 5 în seria 1, pe care a învins-o în dublă manșă: 12-2 și 11-8. Pentru a simplifica lucrurile privind deplasările, cele două formații și-au dat întâlnire în weekend în sala de la Odorheiu Secuiesc, folosind echipele de juniori. Pentru „șoimi” a mai intrat pe parchet și profesorul Dan Mărcuș, care a și marcat în ambele dispute.

În succesul cu 12-2, pentru „alb-albaștri” au înscris: Borod 4, Găleancu 2, Ille 2, Cordoș, Mărcuș, Trif și Tomuța, iar în cel cu 11-8 au marcat P. Ujoc 5, Mărcuș 3, Cordoș 2 și Borod. Acesta a contat în cele două meciuri cu U. Galați pe: Darius Găleancu – Andrei Cordoș, Raul Tomuța, Raul Borod, Paul Ujoc, Andrei Trif, Andrei Ille și Narcis Munteanu. Următoarea adversară a „șoimilor”, tot în sistem tur-retur, este KSE Târgu Secuiesc, în faza sferturilor de finală. Câștigătoarea se va califica la turneul de promovare în prima ligă.

Facebook Comments